Născut la 12 iulie 1912 în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti, primeşte numele de Nicu - Aurelian Steinhardt. Tatăl său, evreu, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, a participat activ la primul război mondial fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu "Virtutea militară". Între anii 1919-1929 urmează cursurile şcolii primare şi ale liceului "Spiru Haret" unde îl are ca şi coleg mai mare pe Constantin Noica. După 1929 frecventează cenaclul literar "Sburătorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat. În 1934 îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti şi publică primul volum intitulat "În genul ... tinerilor". În 1936 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional. Între 1937-1938 călătoreşte în Elveţia, la Viena, la Paris şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe. În 1939 revine în ţară şi lucrează ca redactor la "Revista Fundaţiilor Regale" de unde este înlăturat în anul 1940 în cadrul acţiunii de "purificare etnică" declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima, urmând o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 până în 1948 revine la "Revista Fundaţiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică şi critică. Între 1948 şi 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice şi este în cele din urmă anchetat în procesul intentat lui Constantin Noica pentru că nu a depus mărturie împotriva acestuia. Este condamnat la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale". La 15 martie 1960 este botezat în închisoarea de la Jilava de ieromonahul Mina Dobzeu. Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat. După 1964 începe o intensă activitate de traducător şi odată cu volumul "Între viaţă şi cărţi" publicat în 1976, şi volumul "Incertitudini literare" (1980) începe "deceniul operelor de autor".

În acelaşi an, 1980, este primit în mănăstirea Rohia de către ÎPS Iustinian Chira, care îl ia sub aripa sa ocrotitoare şi de părintele Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia care îl integrează în obştea mănăstirii, şi este călugărit la 16 august 1980 de către ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului. La mănăstire îndeplineşte funcţia de bibliotecar, punând în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, iar în paralel îşi intensifică activitatea literară dar şi preocupările legate de viaţa mănăstirească (participarea la slujbă, povăţuirea pelerinilor şi elaborarea predicilor). Volume publicate antum: "Geo Bogza - Un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului" (1982), "Critică la persoana întâi" (1983), "Escale în timp şi spaţiu" (1987) şi "Prin alţii spre sine" (1988).

A trecut la cele veşnice la 29 martie 1989 în spitalul din Baia Mare, la înmormântarea sa, riguros supravegheată de securitate, strângându-se totuşi cei mai buni prieteni alături de care a suferit nedreptăţile regimului (N. Steindardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, pp. 417-423).

Cea mai importantă parte a operei sale nu a putu fi publicată în timpul vieţii sale şi a apărut postum datorită conjuncturii politice favorabile creată de revoluţia din decembrie 1989 şi din această parte necenzurată am extras majoritatea textelor din lucrarea de faţă. Apariţii postume: "Jurnalul fericirii" (1991), "Monologul polifonic" (1991), "Dăruind vei dobândi" (1992), "Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângiorzan" (1992 şi 1998), "Primejdia mărturisirii" (1993) şi "Drumul către iubire" (1999).