Ca un leu, Tu, Doamne, în mormânt apunând, ca un pui de leu Te scoli, înviind din morţi.
Este greu să scrii ceva despre Părintele Calciu Dumitreasa. Pentru că personalitatea Sfinţiei Sale este atât de complexă, şi totuşi atât de simplă, că nu ştii cu ce să începi: cu tânărul medicinist plin de idealuri care şi-a văzut zdrobite aripile în temniţele comuniste? Sau cu profesorul de seminar pe care îl adorau elevii săi? Ori poate cu Preotul lui Hristos care a avut curajul să propovăduiască Adevărul într-un regim în care minciunii i se ridicau temple?
Dar pentru că trebuie început undeva aş dori să încep cu omul care este pentru noi Părintele Calciu. Spun este şi nu a fost pentru că nu putem vorbi despre Părintele nostru la timpul trecut; el trăieşte, şi va trăi veşnic. Moartea nu-l poate lua de lângă noi, boldul ei este neputincios, căci Hristos, pe care l-a slujit cu credinţă în cei 33 de ani de preoţie, ne-a adus nouă Învierea. Moartea părintelui Calciu nu este altceva decât o eliberare dintr-un chin străin spre o viaţă veşnică alături de Dumnezeu.
Cei care l-au cunoscut pe Părintele Calciu în ultimi săi ani au fost mereu surprinşi de spiritul lui tânăr, în ciuda trupului smerit de vreme. O vorbă de duh, o povestire cu tâlc, un zâmbet mereu proaspăt te întâmpinau totdeauna în preajma sfinţiei sale. Privind la tinerii care mereu îi căutau compania, vedeai cum pe faţa sa se aşternea o blândă lumină şi îţi venea să alergi la pieptul său şi să strigi ca fiul rătăcitor „Tată, iartă-mă, am greşit la cer şi înaintea ta”. Erai atras de o forţă irezistibilă să rămâi acolo, plângând, să te împărtăşeşti din tăria sa, din bunătatea sa, din dragostea sa de viaţă şi adevăr.
Pentru a înţelege mai bine ce a însemnat părintele Calciu pentru români, să încercăm împreună să depănăm firul noduros, dar trainic, al vieţii Sfinţiei Sale. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa se naşte în ziua de 23 noiembrie anul 1925, în localitatea Mahmudia din judeţul Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 absolvă Liceul “Princepele Carol” din Tulcea şi se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Intră pentru prima dată în atenţia regimului comunist în 1948 în anul 2 de medicină. Timp de 15 ani va trece prin închisorile comuniste de la de la Jilava, Aiud şi cutremurătoarea reeducare de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în răstimpul de 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea:
Citesc acum la cărţile despre Piteşti […] şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo […] încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat.
Este eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare porneşte spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu în anii de detenţie: "Doamne, daca mă scoţi teafăr de aici, o sa-ţi slujesc Ţie!" Absolveşte mai întâi cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii din Bucureşti. Urmează apoi, cu concursul Patriarhului Iustinian şi al Mitropolitului, pe atunci doar ieromonah, Antonie Plămădeală, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În această perioadă predă limba franceză şi Noul Testament la seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul dintre profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici însă se loveşte de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise.
Evenimentele se precipită însă în 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la un an după devastatorul cutremur de pământ din Bucureşti 4 martie 1977 , Părintele Gheorghe Calciu porneşte la rândul său un cutremur, de data aceasta spiritual, care va zgudui din temelii maşinăria comunistă.
La data de 8 martie 1978, în miercurea din săptămâna brânzei, Părintele citeşte în Biserica Radu Vodă „Întâiul cuvânt pentru tineri”, primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului bucureştean. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea Părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul unei mulţimi fremătătoare.
După al şaptelea cuvânt Părintele este supus unei întregi campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Până şi biserica este forţată să se dezică de sfinţia sa, caterisindu-l. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Personalităţi marcante ale vremii ca Margaret Thatcher, Ronals Reagan vor interveni în favoarea sa. Urmarea a acestor presiuni internaţionale, Părintele Calciu este eliberat după alţi cinci ani de detenţie, dar este silit să părăsească ţara.Forţat să-şi părăsească propria ţară, pentru libertatea căreia îşi vărsase sângele, se stabileşte la Washington DC împreună cu preoteasa Adriana şi fiul său Andrei. De pe continentul american continuă să susţină eforturile românilor din exil de a influenţa situaţia României. Un exemplu în acest sens este festivalul ROMFEST, al cărui iniţiator şi preşedinte este. Părintele Calciu devine o voce cunoscută la radio Vocea Americii şi Europa Liberă, alimentând prin cuvintele sale speranţele de libertate ale celor de-acasă.
După 1990 Părintele Calciu a revenit de mai multe ori în România. Deşi primele contacte cu România post-decembristă îi lasă un gust amar, după cum singur mărturiseşte, continuă să se întoarcă pe meleagurile strămoşeşti. În ultimii ani face chiar adevărate tururi de forţă, predicând în toate colţurile ţării atrăgând ca din totdeauna tinerii, atât de aproape de inima sa.
În acest răstimp continuă să păstorească cu dăruire credincioşii parohiei Sfânta Cruce din Washington DC. Editează lunar un buletin parohial distribuit în toate colţurile lumii. Continuă să scrie şi să predice pentru Hristos şi Evanghelie, să hrănească săracii, să ajute nevoiaşii, să aibă mereu o vorbă bună pentru fiecare. Acoperă greşeli, vindecă răni, înlătură dezbinarea cu duhul lui Hristos. Viaţa sa întreagă o dedică celorlalţi. Fără să-şi dea seama, poate, întruchipează el însuşi portretul preotului luptător pe care l-a descris în „ Al cincilea cuvânt despre tineri" :
Ce înseamnă atunci preoţia? Ea înseamnă să fii martorul îndurerat al suferinţei umaneşi să o iei pe umerii tăi. Să fii cel ce încălzeşte pe lepros la sân şi dă celui mizerabil viaţă prin suflarea gurii lui. Să fii consolatorul tare al oricărui nefericit, chiar atunci când tu însuţi te simţi doborât de neputinţă. Să aduci o rază de lumină strălucitoare în inimile celor nenorociţi, chiar atunci când ochii tăi orbi au încetat demult să mai vadă lumina. Să porţi pe umerii tăi muntele suferinţei uman, chiar atunci când fiinţa ta strigă zdrobită de propria-i suferinţă.
Părintele Calciu rămâne un exemplu de dăruire şi integritate umană, greu de atins. Credinţa, neamul, adevărul şi dreptatea au fost punctele cardinale după care şi-a croit drumul în viaţă. Suferinţa, durerea, oboseala, nu i-au fost niciodată piedici. El spunea:
„Nimeni nu este scutit de suferinţă. Dacă suferim, suferinţa să fie întru Hristos; dacă iertăm, să iertăm totdeauna pentru Hristos! Dar adevărul să ne stea în faţă totdeauna. „Adevărul înaintea păcii!” şi înţelegem prin pace nu pacea lui Hristos de la Ioan 14, 27 Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze , nici răstimpul dintre două războaie, ci acea comoditate sufletească şi materială pentru care călcăm în picioare principiile şi dreptatea, acea stare de toleranţă care ne ajută să ne culcăm în fiecare seară cu un compromis în inimă şi să ne trezim cu un compromis nou sub pernă...”
A fost închis, a fost bătut, a fost strivit, dar sufletul său a rămas totdeauna liber. Liber pentru că îl avea pe Hristos în inima sa. Iar acolo nici un călău nu avea acces.
Există un război continuu între bine şi rău, între dreptate şi nedreptate, între libertate şi prizonieratul de idei, între puritate şi corupţie; şi toate aceste bătălii se dau pe un singur câmp de luptă, care este inima omului. Acestei inimi îi vorbesc eu, preotul lui Hristos.
Nu l-am văzut niciodată trist pe Părintele Gheorghe. Fie şi numai privindu-l vedeai că este deţinătorul unui adevăr care îi cuprindea toată fiinţa. Noi suntem acum trişti că Părintele Gheorghe nu mai este printre noi. Dar eu vă spun este şi va fi! Pentru că de acum el trăieşte cu adevărat în Hristos, şi toţi care se împărtăşesc de Hristos se împărtăşesc şi de el. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că de acum avem un nou mijlocitor pentru mântuirea noastră!
De acum prietene, ne împărtăşeşte Părintele Gheorghe adevărul său, nu te mai teme de moarte, căci Hristos a înviat, fiind pârga învierii noastre! Din clipa când ai aflat acest adevăr, viaţa ta a căpătat un nou sens, ea nu se va sfârşi între scândurile unui sicriu (fapt care ne-ar face viaţa derizorie şi inutilă), ci, trecând prin moarte, va sui spre gloria învierii.
Acesta este Adevărul. Singurul valabil şi necesar:
Hristos a înviat!
Adevărat a Înviat!
Volume Pr. Gh. Calciu:
- Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996)
- Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)
- Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998)
- Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001)
- Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002).