Recenzie a coproductiei chino-taiwano-franceza „Beijing Bicycle” (2001), a regizorului Wang Xiaoshuai.

Una din bucuriile prilejuite de Retrospectiva Berlin-Cannes găzduită de Institutul Francez la începutul acestei primăveri a fost coproducţia chino-taiwano-franceză Beijing Bicycle (2001), a regizorului Wang Xiaoshuai.

Nominalizat la trei Premii Golden Horse în Taiwan pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, câştigător al Marelui premiu al juriului la Berlin în 2001, Wang Xiaoshuai se înscrie în aşa-numita A şasea generaţie a cineaştilor chinezi sau "Generaţia urbană". Spre deosebire de predecesoarea sa, "Generaţia a cincea", prima care s-a impus la nivel internaţional, posesoare a unei palete artistice bine şlefuite, dezvoltate în registrul epic şi melodramatic, investigând o Chină rurală, păstrătoare a unor valori tradiţionale nedistruse de Revoluţia Culturală, "Generaţia urbană", debutată la începutul anilor '90, îşi axează investigaţia asupra metropolelor. Poveştile ei sunt acelea ale dislocărilor sociale cauzate de migrarea masivă a populaţiei rurale spre marile oraşe - până nu demult închise - în căutare de locuri de muncă. Atenţia noilor cineaşti se îndreaptă spre destinele acestor dezmoşteniţi, iar realismul stilistic al abordării este favorizat de condiţiile modeste de producţie, filmările în locaţii naturale şi recursul la actori neprofesionişti. Printre aceşti cineaşti se numără şi Wang Xiaoshuai, debutat în lung metraj în 1993 şi devenit imediat indezirabil, filmele lui fiind puse la index, interzise sau modificate de cenzură.

Fără a-şi propune un dialog cultural deschis cu acesta, Beijing Bicycle seamănă izbitor, ca subiect, cu Hoţii de biciclete al lui Vittorio De Sica (1948), ba chiar prima parte a intrigii se configurează similar. Aceeaşi bicicletă, unică sursă de supravieţuire într-o metropolă, este pierdută/furată, iar sărmanul ei posesor luptă din răsputeri ca să reintre în posesia ei. Transformările de după război ale Italiei, implicit migraţia forţei de muncă de la sat spre marile oraşe se aseamănă mult cu situaţia metropolelor Chinei de la sfârşitul anilor '90. Aceleaşi flancuri de proletari pedalând spre serviciu, aceleaşi parcări de biciclete pline dimineaţa şi seara, pustii în timpul zilei, aceeaşi luptă disperată a noilor veniţi de a se adapta condiţiilor urbane.

Fără a se lăsa complexată de aceste asemănări, povestea lui Wang Xiaoshuai merge mai departe, nu încearcă să stoarcă lacrimi sau lozinci sociale, nu instigă la ură de clasă, ci dimpotrivă (că adevărurile sărăciei n-au prea multe în comun cu sloganurile stângii, se vede mai bine din ţările "păţite"!), ci ne arată şi... cealaltă faţă a bicicletei - cealaltă faţă a Chinei de azi - bicicleta, ca mijloc de etalare a performanţei, simbol al bunăstării, indispensabil pentru afirmarea apartenenţei la noua clasă urbană a tineretului; o bicicletă de munte poate cuceri o fată şi un cerc de prieteni, îţi poate asigura anturajul pe care ţi-l doreşti.

Astfel apare momentul marii confruntări, dintre un adolescent venit de la ţară (Guei), angajat la o companie de curierat, căruia i s-a furat bicicleta de serviciu şi un licean complexat din oraş (Jian), a cărui familie nu-şi permite să-i cumpere obiectul dorit. Înconjurat de o gaşcă a cărei unică distracţie sunt acrobaţiile pe două roţi, îndrăgostit de o fată care pedalează andante pe alei, Jian fură bani din casă ca să-şi cumpere din talcioc obiectul râvnit; întâmplător, e chiar bicicleta lui Guei. Pentru ambii băieţi, în joc este condiţia socială obţinută cu greu şi pe care în ruptul capului nu vor să o piardă; ambii, însă, recunosc acelaşi cod moral faţă de care nu fac compromisuri. Dialogurile sunt minime, argumentaţia verbală aproape lipseşte, fiind înlocuită de obstinaţia gestului mut, a "picăturii chinezeşti", repetate până când îşi face efectul. Urmăriri tenace şi recuperări repetate, bătăi pe viaţă şi pe moarte, armistiţii originale şi de scurtă durată (ca partajarea, conform unui program bine stabilit, a obiectului disputei între cei doi pretendenţi) - toate, conduse de siguranţa interioară a celui ce-şi face singur dreptate. Câteva crize de furie ale nerăbdătorului Jian, o crimă din gelozie, o reconfigurare de forţe şi o neînţelegere declanşează un final hamletian: bicicleta sfărâmată în picioare cu ură şi o baie de sânge în inima cartierului sordid devenit labirint, din care protagonistul nu mai poate ieşi. (Ambii interpreţi, Cui Lin şi Li Bin au împărţit Premiul pentru cea mai bună speranţă masculină la Berlin şi au fost nominalizaţi la premiul Golden Horse pentru Cel mai bun debut actoricesc).

Dincolo de caracterele bine individualizate ale protagoniştilor şi ale câtorva eroi secundari, avem ocazia să contemplăm un tablou inedit pentru europeni al Pekinului contemporan: gospodari făcând echilibristică prin intersecţii cu frigidere şi mobilier căţărate pe veşnicele biciclete, tineri spălându-se pe dinţi în faţa blocurilor fără canalizare, la fel de fireşti ca bătrânii care-şi fac gimnastica tradiţională în parcuri, dar şi sloganuri publicitare rostite strepezit de prima generaţie a oamenilor de afaceri.

Marele merit al lui Wang Xiaoshuai şi al excelentei echipe de coscenarişti (Hsu Hsiao-Ming, Tang Danian şi Peggy Chiao) este de a accede, în acelaşi timp, la generalitatea fenomenului social şi la individualitatea experienţei personale, punând în ecuaţie două aspecte ale aceleiaşi nevroze, două dorinţe de devenire complementare, într-o saga a parvenirilor emoţionantă şi crudă din underground-ul chinezesc nouăzecist.