Dorinta este naturală. Sau: este o primă-dorintă care e naturală. Căci ea e un vector-fortă ce se naste din afecte (ca din niste tainice mitrasuri) printr-un stimul de o oarecare natură (greu de precizat, si mai greu de contabilizat: ca vântul).

Odată născută, dorinta - vector-fortă - intră în câmpul volitional al persoanei umane.

In acest moment se decide soarta ei.

1) Fie ea este tinută în echilibru instabil (dar nemiscat) în tensiunea câmpului vointei - rămânând astfel o fortă, un vector-fortă activ, dar nu cu o activitate de la si din sine, ci cu o 'activitate' dată de lucrarea personală a harului. Este ceea ce în daoismul contemplativ timpuriu se numeste wu-wei, care nu înseamnă principiul non-actiunii - cum au tot spus-o vulgarizatorii Orientului -, ci principiul actiunii ne-actionătoare, ne-activiste, care nu împietează asupra mersului firesc al lumii.

Este ceea ce Simone Weil (această "evreică cu sufletul înrourat de credintă", "preaiubita" părintelui Nicolae Steinhardt) notează astfel:

"Extinction du désir (bouddhisme) ou détachement - ou l'amor fati - ou le désir du bien absolu, c'est toujours la même chose: vider le désir, la finalité de tout contenu, désirer à vide, désirer sans souhait."

Si, în altă parte, analizează astfel:

"Détachement des fruits de l'action. Se soustraire à cette fatalité. Comment?"

"Agir, non pour un objet, mais par une nécessité. Je ne peux pas faire autrement. Ce n'est pas une action, mais une sorte de passivité. Action non agissante."

"L'esclave est, en un sens, un modèle (le plus bas... le plus haut... toujours la même loi). La matière aussi."

"Transporter hors de soi les mobiles de ses actions. Être poussé. Les motifs tout à fait purs (ou les plus vils: toujours la même loi) aparaisssent comme extérieurs." (Ibid., capitolul 'La nécessité et l'obeissance', p.56)."

2) Fie, în urma busculadei interioare pe care o poate produce noutatea aparitiei dorintei (ori si din alte motive, nu înntotdeauna lămurite), câmpul volitional se destinde, iar dorinta balansează, precum un ac de busolă debusolată. In această balansare (de fiintă căzută) dorinta se infuzează de plăcere sau (si) de durere.

La acest punct ne aflăm într-un alt moment important, la o altă răscruce:

a) Fie directionarea volitivă a vectorului dorintă-plăcere, dorintă-durere, dorintă-plăcere-durere este patologică, împotriva firii, a creatiei sau a Legii, ajungându-se în păcat, hamartia, adică într-un esec, într-o eroare de tintire, de directionare.

b) Fie directionarea volitivă a acestui vector 'îmbogătit' este inversă sau opusă, contrarie celei dintâi, si atunci se obtine binele ca si contrar al răului - si fiindu-i deci echivalent într-un sens, ca toate contrariile (Ibid., capitolul 'Le mal', p.83): "Ce qui est directement contraire à un mal n'est jamais de l'ordre du bien supérieur. A peine au-dessus du mal, souvent! Exemples: vol et respect bourgeois de la propriété, adultère et 'honnête femme'; caise d'épargne et gaspillage; mensonge et 'sincérité'." (Ibid., p.84).

De ce? - Pentru că:

"Le bien est essentiellement autre que le mal. Le mal est multiple et fragmentaire, le bien est un, le mal est apparent, le bien est mystérieux; le mal consiste en actions, le bien en non-action, en action non agissante, etc. Le bien pris au niveau du mal et s'y opposant comme un contraire à un contraire est un bien de code pénal. Au dessus se trouve un bien qui, en un sens, ressemble plus au mal qu'à cette forme basse du bien. Cela rend possible beaucoup de démagogie et des paradoxes fastidieux."

"Le bien qui se définit à la façon dont on définit le mal doit être nié. Or le mal le nie. Mais il le nie mal." (Ibid.)