Plâng! Plâng, părinte duhovnic, şi-mi pare bine că se întâmplă aşa, fiindcă ştiu că lacrimile spală păcatele. Plâng şi pentru aceia care parcă se bucură de numărul din ce în ce mai mare de oameni care pier! Văd în jurnalele TV că moartea nu mai şochează. Aceasta a devenit chiar subiect de divertisment. În jurul unui eveniment, cu cât tragedia este mai mare, cu atât este mai mare impactul media. Oameni cumsecade devin rating, devin impact media, sondaje, cifre. Tot cifre şi statistică sunt victimele accidentelor, răpirilor, violurilor, tâlhăriilor, prostituţiei, manipulărilor, abuzurilor.

M-au smintit aceşti prooroci şi feciori mincinoşi: Pentru că ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului, care zic proorocilor: Voi nu vedeţi! Şi văzătorilor: Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne închipuiri amăgitoare. (Isaia 30, 9-10) televiziunea, radioul, ziarul, Internetul, dar nu prin puterea lor de a ne hrăni cu fantezii ucigătoare, ci prin slăbiciunea mea. Căci, de multe ori, distanţa de la virtute la păcat este dată de o simplă apăsare de buton. Mă simt gol de fapte bune, părinte duhovnic, şi mărturisesc că, dintre toate patimile care m-au robit, cel mai mult rău mi-am făcut iubind, la un moment dat, Internetul şi plăcerile păcătoase mai mult decât pe Dumnezeu.

Mi-aduc aminte, iubite părinte, că la prima mea întâlnire cu un ieromonah am fost mustrat cu o replică tăioasă, care mă urmăreşte, de atunci, ca o umbră. Acela mi-a spus: „Ai grijă, băiete, căci cu Dumnezeu nu este de joacă!”. Au trecut ani mulţi până să-mi dau seama că acel părinte mi-a predat în această dulce admonestare întreaga Scriptură. În ziua aceea în care am fost mustrat, încă aveam tot ce îmi trebuia: o persoană dragă lângă mine, o casă unde să locuiesc, o binecuvântată sănătate, un serviciu de huzur. Nu eram însă mulţumit cu acestea şi mi-am dorit, pentru că sunt iubitor de plăceri, să diversific, să amplific păcatele în care eram îngălat. De când a pătruns în casa mea un computer, viaţa mea s-a schimbat. Păcatul era hrana mea de zi cu zi, abia aşteptam să se facă dimineaţă să îmi hrănesc patima, ego-ul, nesimţirea faţă de Dumnezeu.

Pentru că această scrisoare doresc să o arăt şi altora, nu am să intru în detalii, părinte, cu privire la păcatele de tot felul, căci nu vreau să fiu sminteală nimănui. Aş vrea însă să povestesc în două cuvinte un episod din viaţa mea, relevant pentru a înţelege puterea lui Dumnezeu de a-i chema la El pe păcătoşi . A venit ziua firească în care, pentru păcatele mele, a trebuit să plătesc. Ziua în care am pierdut persoana dragă ce îmi era alături, casa şi „agoniseala” pe mulţi ani. Tot într-o clipită mi-am pierdut şi sănătatea, şi chiar dacă am ascuns cauza îmbolnăvirii mele, iubite părinte, astăzi recunosc că m-am îmbolnăvit în faţa calculatorului.

După nopţi nedormite petrecute cu ochii în ecran, după ore nenumărate petrecute fără pauză în compania jocurilor, muzicii şi a altor „plăceri”, m-am ales cu un astigmatism, Astigmatism – defect al vederii cauzat de inegalitatea curburii corneei sau cristalinului. cu dureri cervicale ce nu mai conteneau, cu insomnie, cu dureri inexplicabile, cu o depresie provenită din starea de agitaţie, dată tot de calculator, şi cu nişte mustrări de conştiinţă teribile. Neînţelegând ce se petrece cu mine şi nici măcar doctorii negăsind leac la problemele mele, m-am gândit că poate părintele din cartierul în care locuiam îmi va da un sfat, încât să depăşesc stările proaste care mă împresurau.

Am intrat în biserică; aceasta era aproape goală. Părintele era undeva în faţa altarului. Aveam în cap un singur gând: să-l întreb pe acel slujitor al lui Dumnezeu ce să fac ca să depăşesc boala. Am ajuns în faţa altarului şi, dorind să vorbesc despre boala mea, am izbucnit în lacrimi şi am grăit nu despre boala trupului, ci, culmea, despre cea a sufletului: „Părinte, să ştiţi că eu mă uit la filme pornografice! Pentru asta eu cred că Dumnezeu mă va lovi cu moarte!”.

Nici astăzi nu găsesc explicaţia omenească pentru care am vrut să zic una şi, pe gură, în faţa altarului, a ieşit la iveală altceva - adevărul.
Să ştiţi că, mi s-a spus atunci, oricărui păcătos, oricât de mare, Dumnezeu îi dă a doua şansă. Şi tot acel preot mi-a dat curaj, amintindu-mi că în dumnezeiasca Scriptură se află minunatul verset: Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu, nu, ci mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu! (Iez 18, 23). Am înţeles, mai apoi, că singurătatea în care mă afundasem şi simptomele bolii care mă bântuia nu sunt rele, ci doar scări, trepte de urcat spre Dumnezeu.

Nu am să vă scriu aici, iubite părinte, despre relaţia mea cu Dumnezeu, pentru că ar trebui să mă fălesc fără folos. De trei ani încoace simt că Dumnezeu îmi este alături şi că încă îmi dă daruri negrăite, chiar dacă alunec şi mai cad în păcatele de odinioară. Încerc să-L urmez pe Hristos tocmai prin aceea că simt că El ne iubeşte mai vârtos când ne recunoaştem păcatul şi plângem pentru fărădelegi, decât atunci când suntem plini de mândria virtuţilor. Astăzi, cu voia lui Dumnezeu, mi-am recuperat sănătatea, sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi încerc din răsputeri să ascult cuvintele Evangheliei, îndemnurile îndrumătorilor spirituali şi glasul conştiinţei.

În ce priveşte Internetul şi computerele, pot afirma că, de unde deunăzi eram robit până în măduva oaselor, astăzi sunt cu grijă, şi asta pentru că am cercetat pe îndelete pericolele care pândesc, pericole pe care aş vrea să le adun într-o carte, care, dacă va voi Dumnezeu, va ajunge şi la tipar. Am adunat astfel mărturii directe din lume, dar şi mărturii indirecte cuprinse în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură. Biblia, având în ea cuvântul cel desăvârşit, dă pilde pertinente şi cutremurătoare despre vremurile în care suntem şi chiar despre acest nou templu al plăcerilor care este Internetul. Aş vrea să arăt, părinte, ca să-i folosesc şi pe alţii, cum această nouă armă demonică, Internetul, conduce la pierderea sufletului prin amăgire, boală, dependenţă, erotism, lenevire, minciună, păcat, zavistie şi multe altele pe care le creştem la sân atâta timp cât suntem în preajma acestui „drog” modern.

Televiziunea poate fi comparată cu un joc în care copilul este supravegheat de părinţi pentru că programele sunt stabilite de nişte directori de programe şi există un for care monitorizează eventualele abuzuri. Comparaţia nu este foarte precisă: mulţimea canalelor cu emisiuni discutabile pot vătăma publicul, forul la care face referire autorul având o poziţie discutabilă (n. red.)  În cazul Internetului, datele problemei se schimbă radical, pentru că utilizatorul este aparent propriul stăpân al acţiunilor sale. Acesta se complace într-un gen de filosofie păcătoasă, Întru fărădelegile tale tu nădăjduiai şi ziceai: «Nimeni nu mă vede!». (Isaia 47, 10) vecină cu răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

Internetul înglobează toate invenţiile care de-a lungul vremii l-au îndepărtat pe om de Dumnezeu: radioul, cinematograful, casetofonul, magnetofonul, televizorul, aparatura video etc. Nicicând, ascultând muzică sau privind imagini pătimaşe, nu putem în aceeaşi clipă sau conjunctură să ne gândim şi la Dumnezeu. Prin urmare, rugăciunea este moartă, iar legătura cu bunul Dumnezeu, iremediabil întreruptă.
Vă spun, părinte, că am văzut tineri care, asemenea mie, scriau, ascultau muzică, într-un colţ aveau imagini TV, aveau şi mesageria deschisă, ba chiar puteau face mai multe de atât. Cum să nădăjduieşti că, după ce vei petrece mult timp în faţa calculatorului, mintea ta, în această larmă, rămâne întreagă? Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe. (Isaia 17, 12) E o nădejde lipsită de orice fărâmă de logică, raţionalitatea şi bunul simţ sunt întrecute de o senzaţie de nesaţietate, care te domină şi după ce te-ai îndepărtat de ecranul calculatorului.

Abia ai închis calculatorul şi te pomeneşti că zici ca desfrânatul: „Mai vreau!”. Toate plăcerile păcătoase au un cost şi în lumea acesta, nu numai în cea de dincolo, aşa cum greşit sunt tentaţi să înţeleagă şi chiar să propovăduiască unii. Patima mea de ieri, Internetul, este o nouă închinare la idoli, o boală modernă a începutului de mileniu, o boală aproape fără leac. Văd cum industria plăcerilor se diversifică şi se perfecţionează într-un ritm diabolic, o tehnologie este înlocuită de o alta, peste noapte. Prioritare sunt voyeurismul, pornografia şi violenţa.

Eu cred, părinte, că Internetul este „noul turn al Babilonului”, unde de data aceasta, pe lângă amestecarea graiurilor şi limbilor, avem de-a face cu îmbinarea spre desfătare păcătoasă a tuturor simţurilor, simţuri care, ostoite în cele din urmă de atâtea imagini păcătoase şi sunete idoleşti, vor sfârşi prin a se întoarce împotriva noastră, acest moment fiind cel în care vom observa la noi, dependenţii de Internet, boli de nervi, claustrare, boli ale ochilor şi ale coloanei cervicale, dureri inexplicabile, insomnii şi multe altele. Un om pedepsit îndelung şi tare la cerbice va fi într-o clipă zdrobit şi fără vindecare. (Pilde 29, 1)

Apostolul Pavel zicea odată: Fraţilor, nu mă mai certaţi cu moarte, că sunt de-al vostru!; Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei (Fapte 23, 6). Am trăit ca fariseu, în tagma cea mai riguroasă. (Fapte 26, 5) aşa vă spun şi eu, păcătosul, că, de nu aş fi fost robit de patima Internetului şi nu mi-aş fi primejduit sufletul de moarte, nu aş fi ştiut ce să scriu aici.

Rugaţi-vă pentru mine, părinte, pentru că eu am rugăciuni slabe, ca această patimă să nu se întoarcă cu putere asupra mea prin faptul că doresc să arăt lucrurile urâte ale acestei pasiuni nesănătoase! Rugaţi-vă să mi se ierte desfrânarea ce mi-a întinat mintea şi trupul în faţa ecranului calculatorului! Rugaţi-vă şi pentru cei care nu au frică de Dumnezeu şi trăiesc în lumea virtuală, omorându-şi viaţa dată lor de Dumnezeu! Mă ruşinez să-i povăţuiesc pe alţii tocmai eu, păcătosul, de aceea vreau să vă rog, părinte, să le spuneţi chiar Sfinţia voastră, de acolo, din faţa Sfântului Altar, tinerilor robiţi de patima Internetului că aveţi un fiu duhovnicesc care a pierdut totul - casă, sănătate, avere, prieteni, ba chiar era să-şi piardă viaţa - iubind excesiv mediul virtual.

Şi astfel, îndemnaţi de cuvântul pe care ni-l puteţi da în calitate de îndrumător spiritual în Biserica în care Cap este Hristos, poate vom lua aminte şi ne vom lepăda de păcat. M-aţi povăţuit, şi vă mulţumesc, că haina păcatului este mai greu de purtat decât haina sărăciei sau a bolii. Astăzi, şi prin cuvintele pe care le voi aduna în această carte, încerc să găsesc alături de cei ce-mi sunt asemenea, robi ai păcatului, drumul cel bun, „calea împărătească”, aşa cum frumos zice şi părintele Cleopa.

Fie ca prin puterea Sfintei Liturghii să ne spălăm de negreala păcatului şi să ne facem vrednici de Împărăţia Cerurilor, prin împărtăşirea cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine. Dumnezeu să ne întărească! Duhul Sfânt să ne dea minte luminată! Hristos să ne fie pildă în tot ceea ce facem!

Al dumneavoastră fiu duhovnicesc, Cristian
Postul Sfintelor Paşti – Aprilie, 2005