1. Greșesc dacă-mi doresc să o mai văd măcar în vis o dată?
21 august 2005
M.: Buna ziua, Parinte! Am doua intrebari care ma apasa si la care sper sa gasesc raspuns si liniste cu ajutorul dvs.
- De putine zile am ingropat-o pe bunica, grav bolnava, dar pe care speram sa o mai vad o data in viata. Nu a fost sa fie si de atunci nu-mi gasesc linistea intrebindu-ma cum as putea s-o ajut macar acum dupa moarte. Am citit despre slujbele de 3, 9 40 zile si mai apoi, de milosteniile si rugaciunile folositoare sufletului ei si incerc din rasputeri sa le indeplinesc in speranta ca ruga-mi va fi ascultata si sufletul ei mintuit. Gresesc daca-mi doresc sa o mai vad macar in vis o data?
- Cu aceasta ocazie am reflectat si incercat sa ma documentez mai mult despre ce se intimpla cu sufletul dupa moarte si cum putem sa ne mintuim. Cea mai mare dorinta a mea este sa-i pot ajuta pe parinti sa se mintuiasca, apoi desigur familia mea, sotul si copilul. Mama e grav bolnava si tare impovarata sufleteste, se culpabilizeaza mereu, iar tatal meu nu e prea bisericos si nu s-a mai spovedit din copilarie. E adevarat ca fara spovedanie nu ai nici o sansa de mintuire iar cei ramasi in viata nu pot face nimic pentru acel suflet? Cum as putea sa-mi conving tatal sa se spovedeasca? Reticenta lui cred ca se trage din faptul ca locuim intr-un oras mic unde toata lumea se cunoaste si din neincrederea in pastrarea secretului spovedaniei de catre preot.
Va multumesc si va rog sa-mi iertati lungimea mesajului. Un raspuns m-ar bucura. Doamne-ajuta!
22 august 2005
Pr. Iulian Nistea
1. Da, este o greseala sa vrem sa vedem pe cineva adormit in vis. Acest lucru arata un atasament nepotrivit fatza de acea persoana, un atasament lumesc, care pe noi usor ne poate aduce in situatii de dezechilibru sufletesc si chiar psihic, iar pe sufletul cel trecut la Domnul il "trage in jos".
Mai degraba faceti cele cuvenite ale credintei (parastasele si pomenirile pe pomelnic la Sfanta Liturghie) pentru ea, si mai ales intelegeti (si acceptati) cu sufletul si cu ochii credintei ceea ce se petrece cu un suflet cand trece din aceasta lume. Caci moartea este o trecere, si sufletul, desprins de cele lumesti, vrea mai degraba sa se avante catre Dumnezeu decat sa fie tras in jos de legaturile lui (chiar sufletesti) cu aceasta lume. Ii faceti mai mult bine daca va rugati pentru odihna sufletului ei, daca o imbratisati prin rugaciune, iar nu prin dorinta de a o vedea in vis.
Sigur, nu putem sa facem abstractie de relatiile noastre stranse cu cei apropiati sufleteste. Ne doare cand ne despartim de cei apropiati, chiar si pentru un timp scurt, apoi pentru vreme de ani, pana cand vom trece si noi la cele vesnice! Totusi, trebuie sa stim aceste lucruri ale credintei noastre - pe care vi le-am scris mai sus (altele, mai in amanunt gasiti aici) -, ca sa nu ne facem mai mult rau decat bine noua insine si celor apropiati prin atitudini sau acte sau gesturi contrare binelui vesnic. O cantare de inmormantare (nu stiu daca ati remarcat-o, in suferinta si tulburarea pierderii bunicii) spune: "Toate sunt desertaciune cate nu raman dupa moarte". Ce ramane dupa moarte? Ramane relatia omului cu Dumnezeu, sufletul in fata Domnului sau ; si mai ramane realtia omului cu aproapele sau (oricine ar fi el), trecuta ca prin foc, adica curatita de toate cele trecatoare si lumesti si care impiedica sufletul sau fie nemijlocit cu Domnul sau.
2. Cu privire la a doua parte a intrebarii, eu sunt de parere ca ni se cuvine sa fim noi insine, adica sa fim ai lui Hristos, sa implinim in viata noastra poruncile Domnului - si atunci Hristos se va propovadui pe Sine prin noi, cum si cand doreste, pentru cei din jurul nostru. Sfantul Serafim de Sarov spune: "Scopul vietii omului nu este sa converteasca neamurile, ci scopul vietii omului este dobândirea Duhului Sfânt - si atunci mii de oameni se vor converti in jurul lui".
In plus, ii pomenim la Sfanta Liturghie si la acatiste, si in rugaciunile noastre personale.
Cine poate spune ce este in inima unui om - si care sunt toate conditiile si conjuncturile ce-i fasoneaza atitudinile - ca sa-l judece?? Sigur, Biserica recomanda taina spovedaniei, ca pe un mare ajutor pentru curatirea si desavarsirea omului. Si e pacat sa ne lipsim de acest mare ajutor. Dar, la urma urmei, omul ajunge fata catre fata cu Domnul, si atunci sa vor lamuri toate si inima omului se va vadi. Iar el va alege (sau va respinge - Doamne miluieste!) pe Hristos.
2. Viata si moartea, visele si echilibrul sufletesc
29 iunie 2004
Geanina: Parinte, cu greu, incerc sa va scriu despre ce ma macina. Tata a murit acum doua luni. Nu l-am plans, nu l-am jelit. Au facut-o altii din plin, in fata tuturor. Nici macar nu stiu daca am avut o relatie buna, cu el. Pana sa-l ingropam, nu l-am visat. Rudele mele spuneau ca il viseaza. Mama isi doreste sa-l viseze si sa vorbeasca cu el. Nu am facut o tragedie din faptul ca nu ne intalnim in vis, nu pot sa spun ca-mi doresc. De curand l-am visat de doua ori. Dupa prima noapte in care l-am visat, am ramas cu sentimentul ca, de acolo de unde e sufletul lui vegheaza asupra mea si m-am trezit impacata sufleteste. Parca vorbisem cu un prieten bun. Acum, a doua oara, mi-a lasat incertitudine in suflet pentru ca, in vis, dupa ce i-a strans mana sotului meu si l-a sarutat pe obraz, i-am spus, constientizand ca el e mort, sa mearga pe drumul lui si sa aiba grija de el si de noi si a disparut ca un fum. Nu stiu ce sa va intreb, parinte, mai intai. Nu stiu nici sa-mi adun gandurile. Dimineata i-am impartit cate ceva de mancat, de baut si o lumanare aprinsa. Credeti ca spiritele pot comunica prin intermediul viselor? Si daca da, oare ce a vrut sa spuna? Sau interpretarea acestor vise ar putea fi un aspect pagan al spiritualitatii?
As vrea sa va mai povestesc ca, desi nu eram apropiati, de cand a murit tata, simt un dezechilibru in lume. Eu aveam pretentia de la mine ca sunt o persoana echilibrata, chibzuita, cu picioarele pe pamant. Acum…
Pace si viata buna!
30 aprilie 2004
Pr. Iulian Nistea
Intai, orice om trebuie sa stie ca nu e anormal ca dupa moartea cuiva apropiat sa aiba vise cu acea persoana, mai ales cand e cineva apropiat din familie. Intre oamenii care traiesc impreuna se creeaza niste legaturi sufletesti puternice, care fac ca, intr-o prima perioada de timp de la moartea unuia, sa existe inca o comunicare sufletesca, ce se poate manifesta si prin vise.
De asemeni insa trebuie sa stim ca aceste legaturi pot fi uneori oarecum lumesti, adica trag sufletul oarecum in jos, spre pamânt si nu este bine nici pentru unul nici pentru altul. De aceea bine este ca incetul cu incetul sa acceptam ca aceasta persoana apropiata s-a dus la Domnul si e bine acolo unde e si va veni vremea sa fim iarasi impreuna, pentru vesnicie.
Visele tin de o sfera amestecata a sufletului, nebuloasa, in care noi nu suntem in stare sa facem discernamântul intre bine si rau, de unde vine una si alta. De aceea Parintii nostri duhovnicesti ne recomanda pur si simplu sa nu luam in seama aceste vise, sa nu ne chinuim sa ni le amintim, sa nu ne preocupam de ele si mai ales sa nu le interpretam in nici un fel, caci deja intram pe o panta periculoasa.
E adevarat ca atunci cand moare cineva apropiat se creeaza un dezechilibru. Oameni care au trait impreuna si au fost apropiati, care s-au ajutat si s-au echilibrat in viata... Sigur ca se creeaza un dezechilibru. Si pentru ca stim asta, ni se cade a fim mai vigilenti, sa intelegem ce ni se intampla si sa trecem cu intelepciune prin aceasta incercare.
3. Moartea, visele si sensul vietii
28 ianuarie 2006
Monica: buna ziua parinte, eu sunt intr-o situstie asemanatoarea cu cea a geaninei(Viata si moartea, visele si echilibrul sufletesc), insa mie nu mi-a murit tatal ci logodnicul intr-un accident de masina. S-a intamplat acum 7 luni si de atunci il visez in continu; parca exista o comunicare intre noi in sensul ca in fiecare vis imi transmite cate ceva. Ba mai mult imi spune ca-i este bine acolo unde este si in unele vise imi spune sa nu-l mai chem; vreau sa va intreb daca visele astea au vreun sens sau sunt doar niste halucinatii, din dorinta de a-l avea inapoi? Pentru ca durerea pe care a lasat-o in urma este de imensa, atat de mare incat am avut momente in care m-am maniat tare pe Dumnezeu pentru ca mi-a luat ce am iubit mai mult si m-a golit lasand viata mea fara sens. Au fost momente in care mi-au trecut tot felul de prostii prin cap, si cand spun prostii ma refer la sinucidere pentru ca efectiv aveam senzatia ca nu pot merge mai departe si ca vreau sa fiu cu el. Stiu ca toate lucrurile au un sens si ca Dumnezeu stie de ce le face si ca nu am dreptul sa judec, dar e nedrept sa se termine totul asa de tragic.
V-am scris acest mail pentru am nevoie de un sfat, ca m-am saturat sa aud acelasi lucru "esti tânara trebuie sa-ti refaci viata". As dori sa ma indrumati pentru ca nu vreau sa cad in extrema cealalta - de-a a ajunge sa-l reneg pe Dumnezeu...
28 ianuarie 2006
Pr. Iulian Nistea
Stiti, o relatie, o prietenie, o iubire nu se pierde niciodata... Ci ea va continua in vesnicie, unde vom fi toti impreuna, si Domnul in mijlocul nostru. Nu-i abandonam pe cei apropiati care au trecut la Domnul, dar ei s-au dus sus, la Lumina lina si prea-frumoasa, la Iubirea neconditionata, si nu este bine sa-i tragem in jos din nou. Sufletele lor sunt lânga Domnul si acolo ei mijlocesc pentru noi, tocmai pentru ca ne iubesc. Dar noua ni se cade sa continuam acest timp care ni s-a dat pe pamânt, ca sa ne imbogatim si mai mult in Domnul, sa ne curatim de neputintele noastre omenesti ca sa putem fi si mai apropiati de El.
Pastrati deci acest gust si aceasta dulce-amintire a unei relatii adevarate si autentice cu logodnicul si prietenul dvs, dar mergeti mai departe in aceasta viata si acest timp, ca sa va faceti tot mai mult un vas ai iubirii de aproapele si de Hristos.
Visele de care vorbiti sunt normale sau naturale un timp. Apoi trebuie sa nu mai vreti sa traiti din vise, ci din viata care este in dvs si in jurul dvs.
Sfatul meu este sa refuzati sa doriti aceste vise, fara sa lepadati prietenia logodnicului dvs, trecut la Domnul. Aceasta atitudine va va fi de folos si de bine, atât dvs, cât si lui; aceasta atitudine va va imbogati sufleteste in aceasta viata, ca sa puteti fi apoi si mai uniti in vesnicie, cu el si cu Domnul.
4. Cum să ne rugăm pentru cineva apropiat care s-a mutat la Domnul?
6 decembrie 2005
Camelia: Doamne-ajuta, Parinte! Bunicul meu cel drag, care m-a crescut inca de cand m-am nascut, a trecut in lumea celor drepti... Eu,sunt in America.. Nu am putut pleca acasa.. Si asta mi-a sfasiat inima de durere... Plang mereu si nu-mi gasesc linistea. O alinare as avea. Am nevoie de o rugaciune pentru cei repausati.. Am cautat pe internet,dar nu pot gasi. Daca se poate sa ma ajutati cumva, tare mi-ar prinde bine. Sa ma rog pentru iubitul meu bunic.. Va multumesc.. Doamne-ajuta, Parinte.
6 decembrie 2005
Pr. Iulian Nistea
Dumnezeul sa-l odihneasca pe bunicul Dvs. !
Sunt multe rugaciuni pentru cei adormiti. Dar cea mai mare si mai cuprinzatoare dintre ele ramâne Sfânta Liturghie, unde vii si mortii sunt pomeniti impreuna. Puneti-l deci pe bunicul dvs pe pomelnic ori de cate ori mergeti la biserica, si atunci stiti ca este cuprins in rugaciunea Bisericii: vii si mortii, dimpreuna cu toti sfintii si Maica Domnului, in jurul Domnului Hristos.
Daca vreti, la rugaciunile dvs de seara si dimineata adaugati si urmatoarea rugaciune:
"Cele ce prin adâncul întelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chivernisesti si cele de folos tuturor le daruiesti, Unule, Ziditorule, odihneste, Doamne, si sufletul robului Tau [NUMELE], ca spre Tine nadejdea si-a pus, spre Facatorul si Ziditorul si Dumnezeul nostru. Amin."
De asemeni, incercati sa faceti un parastas la biserica in jurul a 40 de zile de la moartea lui. Daca nu aveti posibilitatea din cauza departarii bisericii sau din alte motive binecuvântate, rugati-va pentru el acasa mai cu dinadinsul in acea zi.
5. Pecetluirea gropii la înmormântare si dezgroparea osemintelor
4 ianuarie 2004
Anonim: Trebuie sa recunosc ca mesajul Dvs. mi-a creat o stare de nedumerire caci se stie ca la Slujba inmormantarii, preotul pecetluieste groapa pana la a doua venire a Domnului Hristos...Atunci cum se impaca aceasta pecetluire cu ceea ce Dvs. spuneti referitor la ritualurile de 3 sau 7 ani de miruire a osemintelor...?????
28 martie 2006
Pr. Iulian Nistea
Dezgroparea ramasitelor in ritualul de mirungere al lor nu este o profanare de mormant, ci o dovada de respect. Totusi, aceasta nu e o paractica generala în Biserica Ortodoxa.
In tot cazul, trupul se intoarce din cele din care a fost luat (pamânt, humus - la îngropare în pamânt; sau materia fizica "grosiera" in general - pentru cazurile de "ingropare in mare/ocean"), si nu trebuie luata ca imagine exacta profetia lui Iezechiel (capitolul 37) despre invierea mortilor. E o profetie a invierii mortilor, nu o descrierea exacta a ceea ce va fi, ca asta nu putem sti. Inchipuiti-va ca toti care mergem in pamânt sau in mare (sau cei care cativa care sunt deja in spatiul cosmic, sau cei care au fost arsi etc), ne imprastiem peste tot (nu vreau sa fiu sadic ori morbid cu descrierile...)
Apoi, cand va fi sa inviem, nu stim exact cum va fi, cum ne vom "aduna"... Unii teologi ortodocsi - intre care marele teolog de origine rusa Vladimir Lossky - vorbesc de o "pecete a persoanei" pe toate cele ale omului. Persoana umana este unica, si ea cumva marcheaza, lasa o pecete a persoanei (a "ipostasului") pe fiecare "celula" a sa, astfel incat la inviere persoana isi va "chema" ce e al sau... Bun, e o parere teologica, dar care da o idee despre problematica.
Asadar, toate acestea fiind zise, pecetluirea gropii la inmormantare nu e "un nod deasupra mormântului", ci un semn vazut al desprinderii acelei persoane de cele materialicesti pâna la invierea cea de obste. E pecetluirea acestei "desprinderi", daca vreti, atât pentru cel care si-a dat duhul, cat si pentru cei apropiati care participa la înmormântare.
Aceasta nu este o explicatie "simbolica", ori metaforica, ci e vorba de ceva concret - un "semn vazut" - a ceva concret, anume a "desprinderii acelei persoane de cele materialicesti pâna la invierea cea de obste". Aceasta nu are nici o legatura cu vreun simbolism metaforic si fara continut real, ci este intelegerea duhovniceasca a unor realitati spirituale, in armonie cu restul slujbei si cu traditia Bisericii.
De altfel, acest ritual al pecetluirii gropii nici nu face parte din slujba înmormântarii asa cum este ea in cartile de slujba preotesti (in Molitfelnic, bunaoara), si nici nu este mentionat in aceasta slujba, ci este o traditie locala, pe care preotii o practica pe alocuri. Daca aceasta practica a "pecetluirii" gropii este bine inteleasa, adica in armonie cu restul slujbei înmormântarii si cu traditia Bisericii, atunci nu este nici o problema. Daca insa aceasta practica este inteleasa mai mult in sens superstitios (ca, de exemplu, o practica ce ne pazeste de strigoi, sau de fantome etc.), atunci ea este criticabila.
6. Parastasele
20 decembrie 2003
Eduard: Doamne ajuta Parinte! As dori sa stiu care este invatatura Bisericii Ortodoxe despre acele rugaciuni pentru cei adormiti numite Parastase si in ce stare de subzistenta a sufletului de dupa moarte aceste Parastase, ca rugaciuni ale Bisericii, isi produc efectul inaintea lui Dumnezeu? Va multumesc.
31 decembrie 2003
Pr. Iulian Nistea
Despre rugaciuni mai intai:
- Ca lucrurile sa fie mai exact intelese, vreau a spun dintru inceput ca rugaciunea este o manifestare fireasca a iubirii (altminteri, ea nu e decât vorbe goale - sigur, insa, noi oamenii, suntem fiinte "amestecate" si nu e cazul sa intram in logica lui sau-sau). Astfel, rugaciunea e un fel de imbratisare (in duh), de fel de invaluire (in duh) a iubirii. Si cum iubirea si duhul transcend aceasta lume materiala, rugaciunile "penetreaza" distantele si timpul si aceasta lume.
- Cand e vorba de "rugacinile Bisericii", mai intervin niste nuante. E vorba de rugaciunile unei comunitati care formeaza Trupul lui Hristos in acel loc si in acel moment. Rugaciunile din biserica/parohia mea (a fiecaruia dintre noi) sunt deci cu adevarat rugaciunile Bisericii lui Hristos, ale Miresei lui Hristos.
Despre moarte, rai-iad, starea sufletului:
- Pentru noi, crestini, moartea este doar o trecere, iar raiul si iadul sunt in primul rând niste stari:
- starea de iad : omul îl refuza pe Dumnezeu - cam cum au facut si fac duhurile rele, demonii, la un alt nivel de cunoastere a lui Dumenzeu;
- sau starea de rai : omul, cu pacate si patimi si lipsuri cu tot, îl primeste pe Dumnezeu, e cu fata la Dumnezeu.
- Ei bine, pentru acestea trebuie sa fie sufletul pregatit, iar noi, fiecare dintre noi, ar trebui sa avem constiinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa inteleaga si sa treaca peste, sa treaca cu.
- Aceasta pregatire se face, în mod normal, într-o viata: in general, daca te uiti in jurul tau la oamenii mai in vârsta, cei mai multi dintre ei deja au ajuns la o anumita constiinta a desertaciunii ("desertaciune sunt toate câte nu ramân dupa moarte" - zice o cântare de la înmormântare). Apoi, întreaga viata crestina este o viata cu Hristos cel mort si înviat, Dumnezeu adevarat si om adevarat.
- In sfârsit, Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" sunt mai mult decât rugaciuni: sunt niste ritualuri (uneori complexe), in care se citesc (sau se cânta) texte din Scripturi sau "poeme" care ajuta sufletul pe acest drum (si adesea, îi ajuta si pe cei care participa la aceste slujbe sa inteleaga mai bine si sa-si indrepteze viata).
- Când noi spunem ca omul este trup si suflet (sau: trup, suflet, duh), în fapt nu vorbim de niste "parti" ale omului. Sufletul si trupul sunt atât de strâns unite (ca focul in fierul inrosit, zic Parintii), ca putem spune ca sunt una. Ei bine, când vine vremea ca sufletul sa se desprinda de trup, nu e usor:
- omul poate fi speriat
- omul poate fi debusolat de intrarea intr-o lume cu care nu s-a facut familiar deja din aceasta viata
- omul are lipsuri, pacate si patimi (atasamente)
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- Relativ la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg):
- Se zice deci ca 3 zile sufletul sta primprejurul corpului
- Se zice deci ca apoi, pâna la 40 de zile, sufletul calatoreste prin toate locurile prin care a fost in viata, rememorându-si tot trecutul (si in a 40-a zi s-ar produce o "judecata partiala" - insa aceasta inca ar trebui explicata, ca nu e deloc un soi de judecata de tribunal...)
- La 1 an (si apoi in fiecare an) sunt pomenirile anuale care exista in multe traditii religioase.
- Mai se face apoi, dar nu e un obicei general, la câtiva ani de la moarte, cam când se socoteste ca descompunerea s-a implinit desavarsit (în România la 7 ani, ca e mai umed, în Grecia la 3 ani, ca e mai uscat), o pomenire mai speciala, cu un ritual de dezgropare solemna a ramasitelor (a oaselor), care sunt unse cu mir, in semn de respect pentru trup, creatia lui Dumnezeu, si sunt puse la locul lor. E si o modalitate indirecta prin care se descopera sfintenia unor oameni (ramasitele unor oameni sunt bine-mirositoare, fac minuni etc.).
In final, acum cred ca intuiesti si singur care e rolul si folosul acestor rugaciuni si ritualuri pentru cei adormiti:
- ne rugam Domnului pentru ei (= îi îmbratisam !);
- ii ajutam, ii sustinem - dar nu bocind, obicei pagân din unele locuri, care în fapt îi trage oarecum în jos, ci cu barbatie si curaj si credinta si nadejde;
- ne ajutam pe noi insine ...
Doamne ajuta.