În mod sigur, "Unul este mijlocitorul – Iisus Hristos".
După cum este un Dumnezeu si multi dumnezei (prin har, dar real), tot asa este un Mijlocitor si multi mijlocitori (reali, dar prin har); după cum mâna preotului ce binecuvintează este mâna lui Hristos (real – si comunicabil, împărtăsibil – dar într-un alt sistem de referintă decât cel văzut, un sistem covârsitor de important: al credintei ipostaziatoare a nădejdii prin iubire), tot asa preotul care mijloceste este Mijlocitorul.
Dar nu numai atât, nu numai preotul, ci tot omul este mijlocitor (propriu si impropriu), căci este preot al creatiei lui Dumnezeu. Asa el mijloceste, dacă-si împlineste această vocatie, sau – mai precis – în măsura în care-si împlineste această vocatie (de la bunicutele cele singure ce mijlocesc pentru pisica bolnavă si până la sfântul ce poate îmbrătisa în iubirea sa suprafirească toată creatia, la fel de real după cum bunicutele îsi îmbrătisează pisicuta prietenă). Pentru că după Întrupare - si numai prin Întrupare, sau, mai ales, prin Întrupare - omul a mai primit (împlinită!) o vocatie: pe aceea a mijlocirii. Împlinirea desăvârsită a acestei vocatii este împlinirea desăvârsită a singurei vocatii: îndumnezeirea (bineînteles, cuvintele ne joacă întotdeauna feste: "desăvârsită", "singura" etc.; un singur cuvânt nu ne joacă niciodată feste: Cuvântul).
Acestea sunt deci mijlocirile: este o mijlocire care este mijlocire si care e mijlocirea Mijlocitorului, si sunt niste mijlociri care sunt mijlociri fără să fie mijlociri si care sunt mijlocirile noastre.
Post-scriptum: În sinodul de la 1351 Sfântul Grigorie Palama a renuntat (sfântul!) la folosirea ortodoxă a pluralului "dumnezeiri", pentru a evita confuziile cu privire la fondul învătăturii. Poate că la un moment dat, de va fi nevoie, vom sti si noi să renuntăm (ortodox) la pluralul (chiar ortodox în înteles) "mijlocitori".
Să facem iubire (fată de neputinta neputinciosilor) si să renuntăm (e drept, noi nu suntem sfinti) la unul din capetele de acuzare ale taberei protestante.
Epifania 4/96