Doamne ajuta, M.

1.
Da, este o greseala sa vrem sa vedem pe cineva adormit in vis. Acest lucru arata un atasament nepotrivit fatza de acea persoana, un atasament lumesc, care pe noi usor ne poate aduce in situatii de dezechilibru sufletesc si chiar psihic, iar pe sufletul cel trecut la Domnul il "trage in jos".

Mai degraba faceti cele cuvenite ale credintei (parastasele si pomenirile pe pomelnic la Sfanta Liturghie) pentru ea, si mai ales intelegeti (si acceptati) cu sufletul si cu ochii credintei ceea ce se petrece cu un suflet cand trece din aceasta lume. Caci moartea este o trecere, si sufletul, desprins de cele lumesti, vrea mai degraba sa se avante catre Dumnezeu decat sa fie tras in jos de legaturile lui (chiar sufletesti) cu aceasta lume. Ii faceti mai mult bine daca va rugati pentru odihna sufletului ei, daca o imbratisati prin rugaciune, iar nu prin dorinta de a o vedea in vis.

Sigur, nu putem sa facem abstractie de relatiile noastre stranse cu cei apropiati sufleteste. Ne doare cand ne despartim de cei apropiati, chiar si pentru un timp scurt, apoi pentru vreme de ani, pana cand vom trece si noi la cele vesnice! Totusi, trebuie sa stim aceste lucruri ale credintei noastre - pe care vi le-am scris mai sus (altele, mai in amanunt gasiti aici) -, ca sa nu ne facem mai mult rau decat bine noua insine si celor apropiati prin atitudini sau acte sau gesturi contrare binelui vesnic. O cantare de inmormantare (nu stiu daca ati remarcat-o, in suferinta si tulburarea pierderii bunicii) spune: "Toate sunt desertaciune cate nu raman dupa moarte". Ce ramane dupa moarte? Ramane relatia omului cu Dumnezeu, sufletul in fata Domnului sau ; si mai ramane realtia omului cu aproapele sau (oricine ar fi el), trecuta ca prin foc, adica curatita de toate cele trecatoare si lumesti si care impiedica sufletul sau fie nemijlocit cu Domnul sau.

2.
Cu privire la a doua parte a intrebarii, eu sunt de parere ca ni se cuvine sa fim noi insine, adica sa fim ai lui Hristos, sa implinim in viata noastra poruncile Domnului - si atunci Hristos se va propovadui pe Sine prin noi, cum si cand doreste, pentru cei din jurul nostru. Sfantul Serafim de Sarov spune: "Scopul vietii omului nu este sa converteasca neamurile, ci scopul vietii omului este dobândirea Duhului Sfânt - si atunci mii de oameni se vor converti in jurul lui".

In plus, ii pomenim la Sfanta Liturghie si la acatiste, si in rugaciunile noastre personale.

Cine poate spune ce este in inima unui om - si care sunt toate conditiile si conjuncturile ce-i fasoneaza atitudinile - ca sa-l judece?? Sigur, Biserica recomanda taina spovedaniei, ca pe un mare ajutor pentru curatirea si desavarsirea omului. Si e pacat sa ne lipsim de acest mare ajutor. Dar, la urma urmei, omul ajunge fata catre fata cu Domnul, si atunci sa vor lamuri toate si inima omului se va vadi. Iar el va alege (sau va respinge - Doamne miluieste!) pe Hristos.

Domnul sa ne lumineze pe toti.
pr. Iulian