Tot omul care a citit relatările evanghelice ale Învierii, sau numai a auzit si a meditat putin asupra acestui eveniment central pentru viata crestinului, si-a pus, măcar o dată, ceea ce am numit, generic, "intrebarile Invierii". Dintre toate aceste întrebări cele mai pregnante si mai misterioase sunt două:

1. Cum a înviat Domnul din moarte? - fiind vorba de învierea propriu-zisă, re-animarea;
2. Cum a iesit Domnul din mormântul pecetluit fără să strice pecetile si fără să miste piatra mormântului?

Trebuie să recunoastem că relatările evanghelice ale Invierii Domnului ne lasă într-un complet agnosticism fată de aceste două momente, altfel atât de spectaculoase. Slujbele însă, imnografia Bisericii vin să umple acest gol, atât cât se poate si în limitele cuvântului care zice: "Taina nu suferă ispitire [cercetare]; numai cu credintă toti să o slăvim [...]: Netâlcuitule Doamne, slavă Tie!" (25 decembrie, stihira a 3-a de la Laude). Pentru că nu cercetarea gândirii rationale ne descoperă întelesul acestor taine, ci "gândul cuvios si credincios" care, împreună cu practicarea credintei noastre, ne conduce la o întelegere în chip tainic, finalmente la un alt mod de gândire si de viată în care vedem Învierea ori de câte ori încetăm să ne tânguim pentru neîntelegerea ratională a acestei taine si primim cu credintă cuvintele binevestitoare, precum femeile mironosite: "Auzind femeile graiurile îngerului, au încetat tânguirea, vesele făcându-se, si, cutremurându-se, au văzut Învierea. [...]" (Icosul utreniei Învierii, gals5).

Iată acum stihira-cheie ce deschide calea unei anume întelegeri a tainei Invierii:

"Doamne, pecetluită fiind groapa de cei fără de lege, ai iesit din mormânt precum Te-ai născut din Născătoarea de Dumnezeu.
"N-au cunoscut cum te-ai întrupat îngerii Tăi cei fără de trup. N-au simtit când ai înviat ostasii cei ce Te-au străjuit.
"Că amândouă s-au pecetluit de către cei ce ispiteau si s-au arătat minunile celor ce se închină cu credintă tainei, pe care celor ce o lăudăm, dă-ne nouă bucurie si mare milă." (stihira întâi de la Laude, utrenia Învierii, glas 5)

Sunt absolut evidente aici două paralelisme, alăturări, asemănări:

1. Învierea (re-animare) din moarte - Întruparea de al Bunavestire; si
2. Iesirea din mormântul pecetluit fără stricarea pecetilor - Nasterea din Fecioara Maria fără stricare fecioriei ei.

Înainte să tercem la analiza acestor paralelisme particulare să spunem că imnografia Bisericii prezintă un continuu paralelism între ciclul Întrupare(Zămislire)-Nastere si ciclul Moarte-Înviere, nu doar prin profetia lui dreptului Simeon ("Iar prin sufletul tău va trece sabie" - Lc. 2, 35) sau prin smirna adusă de magi (Mt. 2, 11) "ca unui mort de trei zile", ci mai mult, printr-o întreagă tematică comună celor două cicluri: cum ar fi tema arătării luminii, cea a izbăvirii, a biruintei, sau cea a participării stihiilor lumii la evenimente s.a.m.d.

Invierea Domnului (Coborarea la iad)Pentru o si mai desăvârsită edificare a noastră în această chestiune, să privim următoarea compozitie imnografică: "Să prăznuim ... si, ridicându-ne mintea spre ..., să ne suim cu gândul si să vedem cu ochii cei sufletesti pe Hristos cel ...; la măretia minunilor Căruia privind X, i s-a părut că vede om ..., dar din fapte a înteles că este Dumnezeu adevărat, Cel ce dăruieste sufletelor noastre mare milă". Aceasta este o stihiră de la Înainteprăznuirea Nasterii Domnului. În mod intentionat am înmocuit prin "..." acela câteva cuvinte care făceau referire la Nasterea Domnului. De ce? - Pentru că se poate acum vedea clar cum continutul de idei al stihirii este perfect aplicabil ciclului Moarte-Înviere: în loc de "X" punem "Maria Magdalena", în loc de "prăznuim nasterea lui Hristos" punem "prăznuim învierea lui Hristos" etc., si totul este pefect normal!

Acum, dincolo de acest paralelism general, să revenim la stihira-cheie despre care ziceam că deschide calea unei anume înaintări în taina Învierii Domnului.

Prima partea a stihirii ("Doamne, pecetluită fiind groapa de cei fără de lege, ai iesit din mormânt, precum Te-ai născut din Născătoarea de Dumnezeu") compară iesirea din mormântul pecetluit cu nasterea din pururea-fecioara Maria.

Desi părintele arhimandrit Benedict Ghius - un autorizat analist al textelor liturgice în teologia românescă - consideră această apropiere "îndrăzneată" (în: Taina Răscumpărării în imnografia ortodoxă, EIBM a BOR, Bucuresti, 1998, pp. 179-180, în notă), punând în evidentă "conditia total diferită a trupului lui Hristos la Nastere si respectiv la Înviere", totusi, în contextul paralelismului generalizat de teme si idei între cele două cicluri (Întrupare-Nastere si respectiv Moarte-Înviere), această îndrăzneală devine una perfect justificată teologic. Mai ales că există si elemente patristice care împing spre un atare paralelism.

Sfântul Atanasie cel Mare, bunăoară, într-o mică scriere cu caracter dogmatic, Întrebări si răspunsuri despre cele dumnezeiesti, răspunde la întrebarea "Cum a fost cu putintă ca Fecioara să nască trup si să rămână tot fecioară?" printr-o comparatie foarte sugestivă pentru discutia noastră: "Precum o casă închisă din toate părtile, care să aibă o ferestruică de sticlă curată si prea-subtire înspre răsărit, când soarele răsare si razele lui străbat sticla si intră înăuntru, toată casa aceea se luminează, si iarăsi după ce trece soarele si razele lui ies afară, sticlă nu se sfărâmă, ci nevătămată de izbiturile cele întrânsa ale razelor soarelui care intra si iesea rămâne, întru acest chip să întelegeti si despre pururea Fecioara Maria. Pentru că aceasta, cu totul curată, fiind ca o casă închisă, Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu ca o rază dumnezeiească din Soarele dreptătii Tatăl pogorându-Se si ca printr-o ferestruică de sticlă întrând în ea, prea sfânta casa ei cu totul o au luminat si iarăsi precum stie El însusi au iesit afară nicidecum stricând fecioria ei, ci precum mai înainte de nastere, asa si în vremea nasterii si după nastere fecioară curată o au păzit" (Sfântul Atanasie cel Mare, Despre Dumnezeu, traducere din greceste de monahii Gherontie si Grigorie de la Neamt, retipărită cu slove latinesti la Mănăstirea Neamtului, 1940, pp.55-56).

Acum, dacă am văzut oportunitatea apropierii între Iesirea Domnului din mormântul pecetluit fără să strice pecetile si Nasterea din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria, să vedem si cum caracterizează imnografia Bisericii aceste evenimente.

"Minune care cuprinde tot gândul" (slujba Înainteprăznuirii Nasterii Domnului), aceasta este "mai presus de gând si de cuvânt" (12 iulie, canonul întâi, cântarea întâi, a Născătoarei), "nespusă" (vecernia Înainteprăznuirii Nasterii Domnului), "negrăită si străină" (26 martie, cântarea a 8-a, a Născătoarei si slujba Înainteprăznuirii Nasterii Domnului); ea s-a petrecut "în chip minunat" (slujba Înainteprăznuirii Nasterii Domnului") si "în chip de negrăit" (ibidem).

Să mai spunem, privitor la Iesirea Domnului din mormântul pecetluit fără să strice pecetile si fără să miste piatra mormântului că imnografii ne mai oferă o asemănare, o comparare, anume cu Intrarea Domnului la ucenici prin usile încuiate (In. 20, 19 si 26). Iată două exemple în acest sens:

"Doamne, precum ai iesit din mormântul pecetluit, asa ai intrat si la ucenicii Tăi, prin usile încuiate, arătându-le lor patimile trupului, pe care le-ai primit, Mântuitorule, îndelung-răbdând. [...]" (stihira a patra de la laudele utreniei Învierii, glas 5)

"Pecetluit fiind mormântul , Viată din groapă ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; si usile fiind încuiate, înaintea ucenicilor ai stat, Învierea tuturor. [...]" (sedealna de după catisma a 2-a - slujba Învierii, glas 7).

A doua parte a stihirii-cheie ("N-au cunoscut cum te-ai întrupat îngerii Tăi cei fără de trup. N-au simtit când ai înviat ostasii cei ce Te-au străjuit.") dă răspuns la cealaltă întrebare despre Înviere, anume "Cum a înviat Domnul din moarte?" printr-un paralelism între Înviere (re-animare) si Întrupare (zămislire).

Desi Întruparea Domnului (sau Zămislirea) este o taină chiar si pentru pururea-fecioara Maria ("Pentru ce te minunezi, Marie? Pentru ce te înspăimântezi de ceea ce este întru tine? Iar Fecioara zice: Pentru că pe Fiul cel din vesnicie sub ani l-am născut si nu stiu cum s-a făcut zămislirea Celui ce S-a născut. [...] În adevăr, unde voieste Dumnezeu se biruieste rânduiala firii, precum scrie." - sedealna după catisma a doua, 25 decembrie), imnografii spun în câteva rânduri "cum" s-a făcut "netâlcuita zămislire" (24 decembrie, la vecernie): "mai presus de pricepere" (24 decembrie), "mai presus de minte si de negrăit" (Înainteprăznuirea Nasterii Domnului). "Felul zămislirii este negrăit" (25 martie, a Născătoarei la stihoavna vecerniei praznicului Buneivestiri) si s-a petrecut în chip "de netâlcuit" si "mai presus de întelegere" (Înainteprăznuirea Nasterii Domnului).

Sigur, toate aceste texte nu ne dau "explicatii rationale" - pentru simplul fapt că asa ceva nu există în domeniul unor astfel de taine. Aceste mari taine s-au petrecut "cu puterea dumnezeirii", "precum El însusi a stiut, a voit si bine a socotit", într-o sferă inaccesibilă mintii omenesti în această viată pământească. Ele "amândouă s-au pecetluit de către cei ce ispiteau si s-au arătat minunile celor ce se închină cu credintă tainei" - cum zice ultima parte a stihirii-cheie de la care am pornit analiza -, care lăudători ai acestor taine si primesc de la Hristos cel mort si înviat bucurie si mare milă.

Iulian Nistea
Publicat in Credinta străbună