De la religiile orientale la Ortodoxia răsăriteană

Ieromonahul Damaschin
Frătia Sfântului Gherman din Alaska, California, SUA

Articolul pe care vi-l prezentăm în continuare a apărut în revista americană "The Ortodox Word" (vol. 32, nr. 5 90, sept.-oct. 1996, pp. 208-228), revistă întemeiată la începutul anilor 60 de către Părintele Serafim Rose si Părintele Gherman Podmosenski, sub patronajul "Frătiei Sfântul Gherman din Alaska", cu binecuvântarea Arhiepiscopului de San Francisco, Sfântul Ioan Maximovici. Autorul articolului, Părintele Ieromonah Damaschin, ucenic al Părintelui Serafim Rose, aduce în fata noastră, prin mărturia experientei sale personale, o problemă deosebit de actuală si pentru tinerii din România: raportul între mistica crestină, asa cum e ea înteleasă în Ortodoxie, si experientele mistice ale adeptilor religiilor orientale pătrunse masiv în Occident. Părintele damaschin expune cu multă pătrundere si competentă duhovnicească problemele celor ce au ajuns la Ortodoxie trecând prin religiile orientale, făcând totodată distnctiile extrem de necesare între tipurile de experiente mistice orientale si cele din crestinismul răsăritean. Suntem încredintati că această mărturie directă a unui părinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celălalt capăt al lumii va fi foarte folositoare si multor tineri români ce încă rătăcesc departe de comoara îngropată chiar în ograda casei lor.

Multumirile noastre se îndreaptă către Părintele Damaschin de la "Frătia Sfântul Gherman din Alaska", prin bunăvointa si amabilitatea căruia putem să facem cunoscute aceste pagini cititorilor din România. (Nota red. Epifania)

1. Venirea la Hristos în Ortodoxie

În acea parte a lumii contemporane vorbitoare de limbă engleză s-a scris mult despre cei ce vin la ortodoxie dintr-un mediu romano-catolic, anglican sau protestant, însă s-a scris relativ putin despre un fenomen la fel de important: numărul crescând de occidentali care vin la ortodoxie după ce au trecut prin religii orientale. Trăind în societatea occidentală, aceste persoane au avut de obicei contact cu crestinismul într-o formă sau alta, dar s-au îndepărtat de el, găsind că-i lipseste ceva. Duhurile lor n-au dat nărturie despre adevărul din el, căci acel adevăr fusese întunecat de către un tip de religiozitate lipsită de autenticitate. Căutând Adevărul, ei căutau o percepere directă, intuitivă a Realitătii, dar în bisericile crestine vedeau cum perceptia mistică era înlocuită de intelectualism, pe de o parte, si sentimentalism, pe de alta.

În primul caz, crestinismul devine ceva ce se dobândeste prin învătare mecanică, pornind de la ideea că, pentru a fi mântuit, e suficient să stăpânesti în mod corect cuvintele - adică doar să memorezi versetele- cheie ale Scripturii, să pătrunzi în mod intelectual conceptele si să le repeti, stiind cum să te porti si să vorbesti în dialectul religios al sectei tale particulare. Crestinismul devine astfel o religie seacă, întmeiată doar pe cuvinte, un sistem juridic, un set de idei si comportamente, precum si o institutie politică ce operează pe baza acelorasi principii ca institutiile lumesti. În multe locuri, bisericile vor adăuga un element de sentimentalism si entuzaism, spre a aduce putină viată sistemelor lor moarte, dar se ajunge la un materialism exact la fel de trivial ca si legalismul religios. Oamenii ajung să fie hipnotizati atât de stările lor emotionale autoprovocate, cât si de sentimentul că au "dreptate" în privinta Scripturilor si doctrinelor lor.

O astfel de stare nu înseamnă perceperea directă a Realitătii; ea nu e ultimă. Nu e deci de mirare că acei ce caută spiritualitatea, chiar dacă au fost crescuti în familii crestine, încep să privescă în alte directii, în afara bisericilor.

Astăzi apar o multime de cărti, majoritatea de autori protestanti, care avertizează oamenii asupra pericolului religiilor orientale si amorfei miscări New Age. Adeseori ele sunt excelente cărti de apologetică crestină, cu informatii pretioase, având importantul rol de a-i ajuta pe oameni să ocolească primejdiile spirituale. Însă ceea ce majoritatea cărtilor evită să mentioneze este faptul că practicantii religiilor orientale si newage-istii au si ei un argument important: au motive serioase să facă ceea ce fac. Au ajuns să caute în afara bisericilor crestine deoarece, într- un fel, bisericile le-au înselat asteptările. Substituind experierea Adevărului prin cunoastere mentală si exaltări emotionale, ele nu ajung să-i învete nici măcar principiile elementare păstrate de vechile religii orientale. Aceste principii elementare sunt: 1. eliberarea de asuprirea gândurilor si dobândirea păcii mintii; 2. înlăturarea dorintelor si patimilor; si 3. stăpânirea emotiilor negative.

În forma sa necontrafăcută, crestinismul are mijloace de a atinge toate aceste teluri - si mult mai mult decât atât, cîci merge mai departe decât toate religiile în descoperirea căii către îndumnezeire si comuniune desăvârsită cu Dumnezeu prin credinta în Hristos. Faptul că tinerii nostri ajung să caute în altă parte se datoreză faptului că bisericile nu cunosc aceste mijloace sau nu se folosesc de ele.

Când căutătorul occidental pătrunde într-o predanie autentică, traditională a unei religii orientale, poate experimenta anumite forma de trezire spirituală. El poate în cepe să experimenteze lumina constiintei pure si eliberarea de gânduri si, prin aceasta, să înceapă a-si vedea propria cădere, propria stricăciune lăuntrică si haosul interior, putând să pornească la înlăturarea efectelor negative ale conditionării sale de către lume.

Multi se multumesc să rămână pe acest drum, însă în altii se petrece ceva ciudat. Într-un anumit sens, ei înaintează spiritual mult mai mult decât o făcuseră vreodată înainte, dar în acelasi timp sunt în mod inexplicabil neîmpliniti. O dată cu noua lor descoperire a ceva ce depăseste domeniul egoului si patimilor, devin constienti că trebuie să existe ceva încă mai presus - mai presus de ceea ce le dă autentica lor traditie orientală. De ce oare se întâmplă astfel? Unii ar putea spune că, în calitate de occidentali, ei poartă crestinismul, ca să spunem asa, în codul lor genetic. Însă noi am spune chiar mai mult: acestia, chiar dacă au avut contact cu crestinismul într-o formă sărăcită, au ajuns totusi în contact cu "idealul hristic" - asa cum l-a numit Ohiesa, marele transmitător al religiei băstinasilor americani. Însusi germenele ideii de Iisus Hristos - Dumnezeu Care S-a întrupat, Care S-a golit pe Sine în creatie, Care a spus cuvintele pe care le-a spus si care a murit pe Cruce pentru readucerea omenirii la starea ei originară, deci în Paradis - este atât de puternic în sine, încât istorisirile si învătăturile lui Buddha, Lao Tî, Confucius, Mahomed si ale zeitătilor hinduse pălesc în comparatie cu el. dar dacă hristos e atât de măret încât se poate distinge prin El Însusi, de ce religia întemeiată pe El se află într-o stare atât de jalnică? De ce oare e atât de exteriorizată, materialistă si lumească? Cu sigurantă, gândesc neîmplinitii căutători în religiile orientale, trebuie să fie mult mai mult decât atât în ceea ce-L priveste pe Hristos.

Dar în aceste suflete lucrează ceva mai mult decât ideea de hristos. Însusi hristos lucrează în ei. O dată ce au auzit cele descoperite de Hristos, devin de acum încolo răspunzători, iar El îi ajută să-si ducă la bun sfârsit această răspundere, îi ajută să vină la El.

Si astfel, căutarea lor în religiile orientale îi aduce în pragul Bisericii ortodoxe Răsăritene - cea mai veche si traditională dintre comunitătile crestine. În religiile orientale, transmiterea directă a întelepciunii de la învătător la discipol are o importantă vitală. Ortodoxia posedă această transmitere, ce merge în urmă până la Hristos Însusi: o linie de dezvoltare istorică neîntreruptă, fără vreo schimbare fundamentală a punctului de vedere, asa cum s-a întâmplat în Occident după schisma din 1054.

Căutătorii spirituali din zilele noastre găsesc în Ortodoxie o îndrumare clară întru dobândirea linistii, stăpânirea patimilor si gândurilor si cultivarea virtutilor, ca si învătături precise despre amăgirile spirituale, călăuzindu-i cu mai multă sigurantă pe cale comuniunii cu Dumnezeu. Însă mai presus de toate, ei află Chipul neschimbat al lui Hristos, pe care nu-L întrezăriseră în celelalte biserici. În El, pe care vechiul Imn Acatist Îl numeste "Răsărit al răsăriturilor"  Acatistul Dulcelui Nostru Domn Iisus Hristos, Condac 10. , ei află începutul si sfârsitul dorintei inimii lor si poarta către viata vesnică. Cf. Apocalipsa 1, 8 si Ioan 10, 9.  În profunda traditie mistică si contemplativă a Răsăritului crestin, acestia sunt capabili să treacă cu bine dincolo de realizările pe care le-au avut în religiile orientale.

În unele privinte, cei ce se convertesc la ortodoxie de la religiile orientale au un anumit avantaj asupra celor convertiti de al confesiunile crestine occidentale, însă în alte privinte sunt dezavantajati. Întru folosul nostru al tuturor celor ce suntem convertiti la ortodoxie, vom discuta această problemă mai amănuntit.

2. Capcanele în care cad protestantii convertiti la ortodoxie

Când vorbim despre protestantii convertiti la ortodoxie nu ne referim la toti si nici la protestantism în întregime, ci vorbim doar despre tendintele cele mai grave dinăuntrul protestantismului si despre problemele ce apar atunci când acestia intră în Biserica Ortodoxă.

Originea protestantismului se găseste în dorinta demnă de laudă de a iesi din ipocrizia religioasă si din coruptie, cultivând legătura personală cu Hristos. Insă conform cu firea umană cea căzută, aceeasi ipocrizie si coruptie au pătruns curând si în protestantism, asa încât pentru foarte multi, singura motivatie rămâne spiritul de protest, ideea de a fi mai "drept" decât catolicii, întemeiată pe propria părere. Pornind cu o astfel de motivatie, protestantii ce devin ortodocsi, în dorinta lor de a continua să fie drepti, se comportă în acelasi mod. Dacă înainte erau experti în citarea Scripturilor spre a-si dovedi părerile personale, ajung acum experti în citarea Sfintilor Părinti, a canoanelor si a dogmelor, pentru a se îndreptăti; dacă înainte îi combăteau si ridiculizau pe catolici, acum îi combat si ridiculizează pe catolici si pe fostii lor confrati protestanti; dacă înainte erau implicati în conflictele dintre denominatiunile protestante, acum se implică în conflictele dintre diversele jurisdictii ortodoxe. Ei caută să devină mai drepti nu numai decât catolicii si protestantii, ci chiar decât ceilalti ortodocsi. Ca urmare, protestul lor se continuă si în Biserica ortodoxă. neavând predania directă de la duhovnici cu viată sfântă, cuvintele lor nu au putere lucrătoare, ci rămân în domeniul bidimensional al părerilor omenesti.

Există o multime de protestanti ce sunt mult mai buni crestini decât fratii lor ce au devenit ortodocsi. În aceeasi lumină, protestantii convertiti la ortodoxie ar face bine să ia în seamă cerinta protestantismului evanghelic de a ajunge să fie născuti din nou, nu doar prin Botez, ci printr-o convertire radicală, proces ce preschinbă dinlăuntru si-i fac să nu mai fie din lumea aceasta. Există mult adevăr în această cerintă; problemele apar atunci când crestinii născuti din nou vin la ortodoxie fără să fi fost cu devărat născuti din nou: când sunt doar niste protestanti ratati, oameni ce încă sunt din lumea aceasta si vor să-si ascundă lipsa de profunzime spirituală devenind mai drepti decât toate denominatiunile protestante la un loc. În astfel de cazuri, convertirea lor rămâne în mare parte la nivel intelectual.

Un protestant nu poate fi cu adevărat ortodox până ce nu s-a născut din nou, exact asa cum spun protestantii că trebuie să facă. Numai atunci când s-a convertit în mod autentic la Hristos poate fi convertit cu adevărat la Ortodoxie. Acela poate întelege profunzimea Ortodoxiei si poate să-i pătrundă esenta, asa cum multi protestanti de bună credintă convertiti la ortodoxie au făcut-o deja.

3. Capcanele în care cad romano-catolicii convertiti la Ortodoxie

În vreme ce motivatia gresită a protestantismului este aceea de a fi drept, gresita motivatie a romano-catolicismului este autoritatea. Gratie accentului pus pe absoluta autoritate exterioară si infailibilitatea institutiei ecleziastice, Biserica Romano-Catolică a mentinit cel mai vechi imperiu în viată din lume - însă cu un pret deosebit de mare. În Biserica ortodoxă, când un patriarh sau episcop cade în erezie, credinciosii nu sunt obligati să i se alăture. Însă în romano-catolicism nu există cale de scăpare. Dacă papa adoptă cea mai gresită atitudine si proclamă cele mai primejdioase erezii - si atunci când convoacă un conciliu precum Vatican II - poporul trebuie să-l urmeze, altminteri nu mai poate rămâne catolic. Linia de demarcatie a existentei ca romano-catolic nu constă în a rămâne credincios anumitor doctrine, ci mai degrabă în a te afla sub si a fi recunoscut de autoritatea unui papă. O dovadă elementară a acestui fapt se poate vedea la catolicii de rit bizantin, care nu sunt obligati să accepte doctrina catolică a lui Filioque, atâta vreme cât acceptă autoritatea papală. Majoritatea romano-catolicilor ce au venti în Biserica Ortodoxă în ultimele decade au făcut-o datorită falimentului spiritual rezultat din Vatican II. Dar făcând aceasta, unii dintre ei nu au făcut decăt să vândă venerarea unei autorităti în schimbul alteia. Criticând catolicismul, aduc totusi cu ei aceeasi mentalitate papală în Biserica ortodoxă. Ortodoxia lor constă în primul rând din a fi sub si recunoscuti de o autoritate bisericească ce este, la rândul ei, recunoscută. Ei îsi vor stoarce mintea si vor face tot posibilul să mentină acest statut de recunoastere, căci le dă siguranta protectiei institutionale pe care au avut-o în romano-catolicism.

Când unii romano-catolici înrobiti acestei mentalităti se convertesc la Ortodoxie, ei otrăvesc atmosfera cu o eclesiologie străină. Subliniem din nou, nu e vorba de toti catolicii convertiti la Ortodoxie, ci doar despre capcanele în care ei ar putea să cadă. Multi dintre acesti convertiti îi dau de rusine pe cei născuti ortodocsi, prin profunzimea pietătii lor. Când s- au convertit cu adevărat la Ortodoxie, si nu doar si-au transferat loialitatea către o altă autoritate, ei împodobesc Biserica ca minunati crestini ortodocsi.

4. Inima Ortodoxiei

De obicei, convertitii ls Ortodoxie din religiile orientale evită capcanele mentionate anterior. Ei nu au cum să întâlnească obstacolul de a încerca să fie mereu drepti sau de a trebui să protesteze, si nici nu sunt preocupati de autoritate, de politică sau jurisdictii. La fel ca părintele Serafim Rose - care a venit la Ortodoxie de la buddhism si taoism - ei sunt capabili să meargă direct către inima Ortodoxiei ezoterice, cea din lumea cealaltă. Dimensiunea ascetică si mistică le este imediat familiară. Ei au deja o întelegere a celor spuse de către Sfintii Părinti în ce priveste trecerea dinclo de domeniul simturilor, înlăturarea dorintei pentru cele create, cultivarea puritătii mintii, nelegarea mintii de gânduri si iamgini etc. Nu le este greu să priceapă ce înseamnă a fi mântuit de falsa identitate a "omului vechi" prin pocăintă si credinta în Iisus Hristos, dându-si seama că aceasta este esenta Ortodoxiei, ce nu are de-a face cu corectitudinea, organizarea ori conceptele rationale, ci doar cu unirea directă cu Dumnezeu.

În mai mare măsură decât altii, acesti convertiti stiu ce înseamnă să nu fii din lumea aceasta, si astfel vietile lor sunt adeseori înzestrate cu un fel de nelumesc ce tine cu adevărat de Ortodoxia cea mai autentică, dar lipseste din majoritatea Bisericilor Ortodoxe din Occident.

Însă si convertitii de la religiile orientale dau piept cu propriile primejdii, dintre care vom evidentia câteva aici.

5. Capcanele în care cad cei convertiti de la religiile orientale

a. Prelest  Amăgire, înselare (în lb. rusă în original) . Pe durata implicării lor în religiile orientale, unii dintre acesti convertiti au avut unele experiente spirituale care, din lipsa unui dreptar ortodox cu ajutorul căruia să le poată întelege, i-au dus către amăgire spirituală sau prelest. Dacă n-au ajuns să-si dea seama de greseala lor prin pocăintă, pot aduce cu ei în ortodoxie o întelegere deformată a vietii spirituale, putând folosi rugăciunea lui Iisus ca pe un fel de mantra care să le producă o stare hipnotică sau înfierbântarea sângelui, stare în care ei cred că merg spre bine, dar de fapt merg spre mai rău. Aceste stări psihosenzoriale autoinduse, în loc să-i ajute să-si vadă propriile păcate si să se pocăiască, îi împiedică să dea fată cu ei însisi si propria vinovătie. După câteva luni sau câtiva ani de când sunt ortodocsi, ajung să creadă că au deja parte de experiente asemănătoare cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog, însă acelea nu sunt decât devieri de la măretia spirituală.

b. Spiritualitatea pusă mai presus de Hristos. O altă capcană încă si mai subtilă este tendinta de a pune exclusiv accentul pe “spiritualitate”, cuvânt extrem de popular astăzi, ajungând să nu mai însemne de fapt nimic precis. Un convertit poate fi total scufundat în “spiritualitate”, fără ca măcar să-L cunoască în mod real pe Iisus Hristos! El poate cunoaste învătăturile mistice si ezoterice ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, ale Sfântului Dionisie Areopagitul; poate scormoni adâncurile sclipitoarei cărti a lui Vladimir Lossky, teologia mistică a Bisericii de Răsărit, totusi rămâne o întrebare: oare chiar Îl cunoaste pe Hristos? În acest sens, si el ar putea învăta de la protestanti, care pe bună dreptate pun atât de mult accentul pe faptul de a-L avea pe Hristos ca Mântuitor personal si de a fi născuti din nou prin credinta personală în El.

Un exemplu de situare a spiritualitătii deasupra de Hristos a fost Thomas Merton, care a fost la început un profund scriitor crestin, iar mai târziu a devenit un adept al spiritualitătii si al “călătoriei contemplative”. Spre sfârsitul vietii se îndepărtase atât de mult de crestinismul traditional, încât si-a exprimat dorinta de a primi initierea tantrică de la buddhistii tibetani.

Povestea lui ar trebui să slujească drept avertisment tuturor convertitilor la crestinism de la religiile orientale.

c. Sincretism. Sincretismul religios este conceptia potrivit căreia toate religiile posedă acelasi adevăr în străfundul lor ezoteric si sunt în mod egal valide ca mijloc de mântuire. Această idee e deosebit de atractivă pentru inteligentele deosebite, căci prin aceasta omul poate avea impresia că reconciliază adevărurile tuturor religiilor si, în acelasi timp, se situează putin deasupra tuturor traditiilor.

Dintre toate religiile lumii, numai crestinismul (care, desigur, e mai mult decât o religie), nu-si află locul în schema sincretistă, si aceasta în virtutea dogmei sale supreme despre Sfânta Treime, ce este de neconceput nu numai pentru intelectul discursiv, ci si pentru lumina intelectului pur cultivat de mistici si metafizicieni. Sincretistii nu pot accepta întelesul deplin al Revelatiei treimice, tocmai pentru că ea se plasează în afara scopului urmărit de intelectul lor si pentru că de fapt ar trebui să-si răstignească propriile intelecte în fata ei.

Cu toate acestea, se întâmplă câteodată ca sincretistii să ajungă în Biserica Ortodoxă cu ideile lor intacte. Ei îsi vor mărturisi credinta în Sfânta Treime, dar cu reservatis mentalis că dogma Treimii se referă doar la imanenta sau manifestarea în lume a lui Dumnezeu, si că în ultimă instantă, Dumnezeu e dincolo de o asemenea distinctie sau “limitare”. Acest lucru, desigur, duce la denaturarea adevăratului înteles al crestinismului, care afirmă că Revelatia Treimii se referă înainte de toate la deplina transcendentă a lui Dumnezeu, este revelarea ultimă a Esentei reale a lui Dumnezeu, dincolo de întelegerea mintii. A întelege transcendenta Revelatiei treimice înseamnă să întelegi că nu toate religiile posedă acelasi adevăr, căci numai crestinismul posedă Revelatia ultimă asupra Naturii lui Dumnezeu, adusă omenirii prin Întruparea lui Iisus Hristos.

d. Spiritualizarea lumescului. E un lucru obisnuit printre crestinii ortodocsi din societatea noastră materialistă să ducă o viată tipic lumească (muzică usoară, filme vulgare, spectacole televizate etc.) si să-si slăvească trupul (prin preocuparea pentru confortul fizic, cosmetice, regim alimentar, jogging etc.), încercând să combine acest mod de viată cu forme de manifestare ortodoxă exterioare: icoane, muzică corală etc. Pentru cei veniti dintr-un mediu New Age sau din religii orientale, acelasi sindrom ia o formă diferită. În loc de muzică usoară apare muzică de tip New Age, precum cea cântată de Enya (ce evocă în cântecele ei zeităti păgâne în limba latină). Iar grija fată de trup ia forma unei preocupări excesive pentru alimentatia naturistă, fitoterapie, medicină alternativă, vitamine sau boli misterioase auto-diagnosticate.

Industria alimentatiei naturiste si a medicamentelor e saturată de o mentalitate ipohondrică de masă, ce provine din obsesia fată de corp. Cultivarea sănătătii trupesti si a vitalitătii e văzută ca o cale către spiritualitate si astfel, efectele produse de hrană si plantele medicinale iau locul adevăratei vieti spirituale. Întrucât le pare a fi ceva mai spiritualizat, crestinii ortodocsi cred că e foarte bine să se preocupe de aceasta, învătând proprietătile tuturor felurilor de alimente, plante si vitamine imaginabile. Si astfel, idealul de neatins al sănătătii perfecte devine un idol ce Îl pune în umbră pe Dumnezeu. Această religie trebuie abandonată atunci când cineva devine ortodox. Dacă ar fi făcut parte în mod legitim din Ortodoxie, am fi găsit-o în Vietile Sfintilor; dar n-o găsim. În loc de asta, vedem cum sfintii posteau după rânduiala Bisericii. Ei posteau întru folosul sufletului, la fel cum oamenii de azi tin regim spre folosul trupului.

Nu spunem că toate alimentele naturiste, remediile medicinei alternative sau vitaminele trebuie înlăturate; de exemplu, pâinea integrală e un aliment mult mai bun decât pâinea albă, iar homeopatia a fost acceptată de unii părinti de la Optina. Vrem doar să subliniem că, în lumea modernă, aceste lucruri au creat o dependentă care, la fel ca alcoolismul, nu e sesizată si recunoscută de către cel dependent. Oamenii aduc cu ei această dependentă în Biserică si pot continua astfel la nesfârsit, căci, spre deosebire de alcoolism, aceasta nu-i omoară.

6. Arhimandritul Sofronie

Pentru un material mai bogat despre religiile orientale si Ortodoxie, cititorul e îndrumat să consulte cartea Părintelui Serafim Rose, Ortodoxia si religiile viitorului. Această carte, publicată în milioane de exemplare în întreaga lume, a contribuit la aducerea unui număr nespus de mare de oameni la Hristos în Ortodoxie, avertizându-i asupra primejdiilor implicate de practicile spirituale non-ortodoxe.

Alte cărti importante pe aceeasi temă sunt lucrările scrise de Arhimandritul Sofronie Saharov, El trăieste în mine (His Life Is Mine) si Îl vom vedea asa cum este (We Shall See Him As He Is). Apărută în româneste sub titlul Mistica vederii lui Dumnezeu, Ed. Adonai, Bucuresti, 1995  În aceste lucrări, Părintele Sofronie reuseste să întâlnească religiile orientale pe propriul lor teren, datorită unicei reuniri a doi factori: 1) în tinerete fusese profund implicat în practici religioase orientale si experimentase o oarecare trezire spirituală de pe urma lor; 2) în caliate de crestin ortodox si ucenic al Sfântului Siluan de la Muntele Athos, el a experimentat profunzimea vietii spirituale crestine si a primit darul unei adânci pocăinte si vederea Luminii necreate; si 3) nu s-a dat înapoi să vorbească despre experientele sale cele mai profunde.

Când oamenii abia asteaptă să vorbească despre experientele lor spirituale, de obicei e semn că nu prea se află ceva real în ele. Cei ce sunt adevărate vase ale îndumnezeirii în Lumina necreată sunt foarte reticenti să vorbească despre asta, cu atât mai putin să scrie. Acest fapt face ca ultima carte a Părintelui Sofronie, Îl vom vedea asa cum este, să fie atât de singulară. Unicul motiv pentru care a scris cartea, având 92 de ani, trăind în semi-recluziune si fiind pe marginea gropii, nu mai era în primejdie să fie afectat de slava din partea oamenilor. În plus, ca occidental crescut în Europa, stia cât de sărăcit spiritual era omul modern si în ce măsură apelau contemporanii săi la religiile orientale pentru a-si umple vidul, întrucât crestinismul nu părea să le ofere acelasi grad de experientă mistică. Ultima sa carte a scris-o pentru a arăta ceea ce e cu adevărat posibil prin credinta în Iisus Hristos, trecându-se dincolo de ceea ce e posibil în alte religii. Deosebit de interesantă este distinctia pe care o face între lumina mintii ) a intelectului pur sau a purei constiinte) si Lumina necreată a Dumnezeirii - ambele trăite de către el în mod nemijlocit.

Operele Părintelui Sofronie, ce includ si cartea Sfântul Siluan Athonitul, ar trebui recomandate tuturor celor implicati în religiile orientale si în acelasi timp interesati de Ortodoxia răsăriteană.

7. Împlinirea celor din vechime

(...) E important ca oamenii să-si dea seama că majoritatea acestor convertiri (la crestinismul ortodox din religiile orientale - n.red.) nu se întemeiază pe simpla respingere totală a unei false religii si îmbrătisarea uneia adevărate, cu nimic mai mult decât convertirile de la protestantism si catolicism. Mai curând ei trec dincolo de religiile orintale, care sunt "bune până acolo unde merg" (cum a spus Părintele Serafim Rose despre multe dintre ele), dar nu merg destul de departe.

În Hristos se află împlinirea celor asteptate de către cei din vechime: Lao Tî, Confucius, Buddha, Zoroastru, Socrate, Platon si cei ce au scris vedele. Hristos nu desfiintează toate cele apărute înainte de El, ci le aduce la împlinire, surpând cele false si înăltând pe cele adevărate în Lumina Revelatiei Sale definitive. Adevărurile din toate vechile religii si filozofii strălucesc în această Lumină, dar nu sunt ele însele Lumina si nici nu sunt deopotrivă cu ea. Văzute cu ochii credintei, ele aduc mărturie despre Lumina revelatiei, la fel cum fac si sufletele căutătorilor spirituali de azi când, prin fereastra religiilor orientale traditionale, zăresc Chipul neschimbat al lui Hristos strălucind cu întreaga Sa sclipire în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Prezentare si traducere: Constantin Făgetan