Cea dintâi chemare care se face în această stihiră e chemarea la închinare către Domnul Hristos cel înviat, căci se zice: “Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat”, dar nu rămânem numai la Învierea Domnului, ci ştiind că prin moartea Sa, Hristos ne-a eliberat de toate piedicile, transformând moartea în “trecere” către viată, Michel Quenot, op. cit. p. 94.   avem în vedere si Jertfa Lui mântuitoare cuprinsă în Crucea făcătoare de viată, de vreme ce zicem: “Crucii Tale ne închinăm Hristoase si Sfântă Învierea Ta o lăudăm si o mărim”.  De la Hristos cel înviat, gândul ni se îndreaptă spre Hristos cel răstignit. Gândul la Învierea Domnului ne duce la Domnul Hristos care a înviat, iar Învierea Domnului pune în valoare si dă sens sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Amândouă acestea le cuprinde Crucea Mântuitorului, căci ea nu înfăţişează doar jertfa de bunăvoie a lui Hristos, ci înfăţişează deopotrivă si sfânta Sa Înviere, fiind si semn al biruinţei prin Înviere. De aceea puţin mai departe citim si rostim: “Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea”. In aceste cuvinte este încă o afirmare si o confirmare a faptului că între Învierea Domnului si Pătimirea Lui există o legătură de nedezlegat, care se pune în evidentă în fata tuturor credincioşilor chemaţi la închinarea fată de Cel ce a înviat, dar si la considerarea Crucii prin care s-a dat bucurie nouă si la toată lumea. In sfârşit, în această stihiră se mai afirmă încă o dată legătura dintre Înviere si Răstignire, devreme ce se spune: “Totdeauna binecuvântând pe Domnul lăudăm Învierea lui, căci răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”. E bine să se ştie si să se retină că stihira la care ne-am referit este rânduit să se rostească la sfintele slujbe în fiecare din cele patruzeci de zile de prăznuire pascală, precum si, cu câteva excepţii, în fiecare duminică la slujba Utreniei, nemijlocit după citirea Evangheliei vestitoare a Învierii Domnului Hristos. Desigur aceasta se face cu scopul precis, de a se pune în evidentă legătura dintre Înviere si Jertfă, dintre pătimirea Domnului si biruinţa Lui prin Înviere.

4. În faţa Mântuitorului înviat

“In ziua învierii Cuvântul însuşi este contemplat”. Constantin Andronikof, Le Cycle Pascal, L’ Age d’ Homme, Lausanne et Paris, 1985. p. 188. Toată slujba de Paşti si din întreaga Săptămână luminată e pentru credincioşi un fericit prilej de a se şti, de a se simţi, si de a trăi în prezenta Mântuitorului înviat din morţi. Învierea din morţi a lui Hristos e evenimentul pe care îl avem în vedere la Paşti, nu ca pe un eveniment din trecut, ca pe un eveniment care s-a sfârşit si si-a împlinit rostul, ci ca pe un eveniment prezent si viitor, nu prin repetare ci prin trăirea lui. Învierea lui Hristos la Paşti nu e un eveniment de odinioară dintr-un trecut îndepărtat, ci e o realitate adusă până la noi, până în fata noastră, aşa cum si Domnul Hristos, biruitorul morţii si al iadului este si El în fata noastră, cu toate biruinţele Lui. Aşa se face că la Paşti, conduşi de Penticostar, putem spune cuvinte ca acestea:

“Astăzi este mântuirea lumii,că a înviat Hristos ca Cel atotputernic”, Penticostarul, ed. cit. Utrenia Pastilor, cântarea 4, irmos, p. 8.
“Să mânecăm cu mânecare adâncă, si în loc de mir cântare să aducem Stăpânului; si să vedem pe Hristos, Soarele Dreptăţii, tuturor viată răsărind”. Ibidem. cântarea 5, irmos, p. 8.

Stând în continuare în fata Domnului Hristos înviat, avem ocazia să-i spunem la slujba bucuriei, prilejuită de prăznuirea Învierii:

“Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cela ce n-ai stricat cheile Fecioarei cu naşterea Ta, si ne-ai deschis nouă porţile raiului”. Ibidem. cântarea 6, stihira 1. p. 9.

In acelaşi sens vorbind mai departe cu Domnul Hristos în ziua prăznuirii Învierii Sale din morţi, spunem:

“Mântuitorul meu,ca un Dumnezeu pe Tine însuti de voie aducându-Te Tatălui, jertfă vie si nejertfită, ai înviat pe Adam împreună cu tot neamul, sculându-Te din mormânt”. Ibidem. cântarea 6, oda 2, p. 9.

Învierea Domnului, chiar si ca eveniment întâmplat în trecut, o avem în vedere, conduşi de cântări ca aceasta:

“Venit-au mai înainte de dimineaţă cele ce au fost cu Maria, si aflând  piatra  răsturnată  de pe mormânt, auzit-au de la înger: pentru ce căutaţi între cei morţi ca pe un om, pe Cela ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare; alergaţi si propovăduiţi lumii că s-a sculat Domnul, omorând moartea; că este Fiul lui Dumnezeu, Carele mântuieşte neamul omenesc”. Ibidem. ipacoi, p. 7.

Tot cam de aceeaşi factură e si Icosul Paştilor în care se spune:

“Pe Soarele cel mai înainte de soare, Carele a apus oarecând în mormânt, întâmpinatu-L-au către dimineaţă, căutându-L ca pe o zi, fecioarele Mironosiţe, si una către alta strigau: o prietenelor! veniţi să ungem  cu miresme  Trupul cel de viată  purtător si îngropat! Trupul carele a înviat pe Adam cel căzut,  carele zace în mormânt. Să mergem,  să ne grăbim ca si Magii si să ne închinăm si să aducem miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scutece, ci în giulgiu a fost înfăşurat; si să plângem si să strigăm: Stăpâne  scoală-Te! Cela ce dai celor căzuţi sculare”. Ibidem, Icos, p. 9.

Deşi Icosul ne prezintă Învierea Mântuitorului si cele petrecute în legătură cu ea, ca pe ceva de odinioară, scopul lui este să ni-L facă prezent pe Domnul Hristos, iar Învierea Lui să ne-o pună în atenţie la vremea prăznuirii si pentru totdeauna ca pe ceva ce ne priveşte si pe noi, căci s-a întâmplat si pentru noi.

5. Învierea lui Hristos şi învierea noastră

“Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi, că devreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea morţilor, căci precum în Adam toţi mor, aşa si în Hristos, toţi vor învia” (I Corinteni, 15, 20-22). “Paştile sunt un dar, dar si o propunere; la fel precum Învierea lui Lazăr prefigura Învierea lui Hristos, tot aşa Învierea Mântuitorului o simbolizează pe aceea a neamului omenesc în veacul viitor”. Constantin Andronikof, op. cit. p. 192.  Slujba de la Paşti, printre altele ne stă mărturie si despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importantă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate si pentru noi, fiind si o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca si noi să înviem împreună cu El, Cel ce tainic, continuă să moară si să învie în fiecare om căruia i-a îmbrăcat chipul, până la sfârşitul timpurilor. Că Învierea lui Hristos e un fapt real si pentru noi o mărturisim când zicem fiecare ca despre sine însuşi:

“Ieri  m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă proslăveşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta”. Penticostarul, ed. cit. cântarea 3, oda 2, p. 7.

De altfel toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi si toate roadele ei, toate biruinţele câte ţin de Înviere au urmări binefăcătoare pentru credincioşi:“Hristos a înviat din morţi, cu moartea  pe  moarte călcând, si celor din morminte viată dăruindu-le”, zicem noi la Paşti, punând accent pe legătura dintre Învierea Domnului si învierea credincioşilor, dintre Învierea Mântuitorului si învierea noastră. Învierea lui Hristos a însemnat deplina Lui biruinţă “asupra morţii si nu doar o dovadă pentru oamenii de pe pământ, că moartea nu înseamnă sfârşitul total al fiinţei. Ea este anticiparea unei asemenea biruinţe si pentru noi, deoarece, chiar dacă sufletele celor drepţi se bucură de o fericire după despărţirea de trup, cum s-a bucurat si al lui Iisus, starea lor de separaţie, arată totuşi o ştirbire, o descompletare a omului prin moarte, în urma păcatului ereditar. Fericirea la care se duc unele suflete după moarte, n-ar fi posibilă dacă ele n-ar fi destinate învierii, dacă acea stare n-ar fi o anticipare a învierii.” Când prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului, începătura altei vieţi veşnice, si când lăudăm pe Pricinuitorul, pe cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştii si preaslăvit noi ne gândim la acestea ca la ceva ce ne priveşte si pe noi, aşa încât Învierea Domnului e si învierea noastră. “Temeiul lumii viitoare, înfiinţat de Iisus Hristos în persoana Sa prin Înviere, stă în legătură cu lumea aceasta si o influenţează, pregătindu-o pentru transformarea ei întreagă după chipul Lui. Cealaltă lume aparţine prezentului în Iisus Hristos, în ascunsul actual, dar e si o realitate a viitorului”.. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau Restaurarea Omului, Craiova, 1993, p. 344.

6. Bucurie în lumină

"Este dat omului să cunoască în timpul nopţii pascale, prin anticipare, viata veacului ce va să vină, să pătrundă în Împărăţia Slavei, Împărăţia lui Dumnezeu". "Realitatea viitoare a 'acestei zile' a Prusiei veşnice este actualizată în mod simbolic prin realitatea Învierii". Acum “bucuria se revarsă din inimă si luminează întreaga noastră fiinţă, corpul nostru este uşor, mintea noastră recunoscătoare si bucuroasă”. Constantin Andronikof, op. cit. p. 188. Fiind cu luare aminte la textele de slujbă de la Paşti, constatăm de la bun început căbucuria Învierii e învăluită în lumină, că lumina si bucuria apar adeseori împreună, deoarece Hristos Însuşi este lumină, libertate, bucurie, plenitudine de viată. El  este realitatea prin excelentă de la Care provin toate acestea. Michel Quenot, op. cit. p. 108. “Acum toate de lumină s-au umplut: cerul si pământul si cele dedesupt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit “, Penticostarul, ed. cit. cântarea 3, oda1, p. 7. glăsuieşte una din stihirile din canonul de slujbă de la Paşti si împreună cu ea si alte cântări ne spun acelaşi lucru.“Să ne apropiem de Hristos, Carele a ieşit din mormânt, ca de un mire si să prăznuim, cei ce suntem purtători de lumină,  cu cetele iubitoare de praznice, Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare”. Ibidem. cântarea 5, oda 2. p. 8.

Prin irmosul cântării a noua o invităm si pe Maica Domnului să ia parte la bucuria noastră, la bucuria Învierii:

“Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit; dănţuieşte acum si te bucură Sioane; iară tu Curată, Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău”. Ibidem. cântarea 9, irmos, p. 12.

La o astfel de lumină unită cu bucurie suntem chemaţi credincioşii la Paşti, căci se spune:

“Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! că din moarte la viată, si de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”. Ibidem. cântarea 1, irmos, p. 7.

“Prin Cruce bucuria a penetrat întreaga lume”, Michel Quenot, op. cit. p. 110. dar ca să putem vedea si înţelege bucuria, si să avem parte de lumina unită cu ea, este necesar să ne curăţim simţirile, după cuvântul care zice:

“Să ne curăţim simţirile, si să vedem pe Hristos strălucind  cu neapropiată lumina Învierii; si cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă”! Penticostarul, ed. cit. cântarea 1, oda 1, p. 7.

In lumina unor astfel de gânduri înţelegem, gândim si trăim, cele ce ni se pun înainte prin stihira ce zice:

“Cerurile după cuviinţă să se veselească si pământul să se bucure si să prăznuiască toată lumea cea văzută  si cea nevăzută; că a înviat Hristos, veselia cea veşnică”. Ibidem. cântarea 1, oda 2, p. 7.

Aşa este la Paşti, aşa este în toată Săptămâna luminată în raiul anului bisericesc, când prăznuim Paştile cele veşnice si ne gândim la ziua cea neînserată, raportându-ne la Hristos, veselia cea veşnică.

7. Chemări şi îndemnuri ce ni se fac la Paşti

Lumina Învierii Domnului Hristos si toate bucuriile ce ţin de ea sunt fireşti si de sine înţelese în ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm si să ne veselim într-însa. Cu toate acestea la slujba de Paşti ni se fac si nişte chemări speciale dându-ni-se si unele îndemnuri înmulţitoare de bucurie si întăritoare de suflete. Ne sunt cunoscute tuturor cuvintele de chemare:

“Veniţi să bem băutură nouă, făcută cu minune, nu din piatră stearpă, ci din  mormântul lui Hristos, carele a izvorât izvorul nestricăciunii, întru carele ne întărim”. Ibidem. cântarea 3, irmos, p. 7.

O invitaţie asemănătoare ni se face la slujba de Paşti când ni se spune:

“Veniţi în ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtăşim din rodul cel nou al vitei,  din dumnezeiască veselie,  si din Împărăţia lui Hristos, lăudându-L pe Dânsul, ca pe un Dumnezeu în veci”. Ibidem. cântarea 8, oda 1, p. 11.

Tot aici pot fi amintite si îndemnuri ca: “Popoare să ne luminăm”, Ibidem. cântarea 1, irmos, p. 7.  sau “Să ne curăţim simţirile si să vedem pe Hristos”, Ibidem. cântarea 1, oda 1, p. 7.  ori “Să mânecăm cu mânecare adâncă si în loc de mir cântare să aducem Stăpânului”, Ibidem. cântarea 5, irmos, p. 8.  sau “Să ne apropiem purtători de lumină de Hristos”, Ibidem. cântarea 5, oda 2. p. 8.  care pot fi socotite si ca îndemnuri si chemări ce ni se fac la Paşti pentru Paşti.

8. Concluzii

Slujba de Paşti si din toată Săptămâna luminată reprezintă gândirea, simţirea si peste tot trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. Ortodoxia în cea mai înaltă cotă a ei se cuprinde si se manifestă în slujba de la Paşti si din toată Săptămâna luminată. Slujba de la Paşti cu toate implicaţiile ei în gândirea si trăirea ortodoxă este culmea spiritualităţii ortodoxe. In acest cadru pregătit de rânduielile de slujbă ale Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos cel înviat, cu biruitorul morţii si al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. La slujba de la Paşti avem în câmpul cunoştinţei noastre pe Domnul Hristos “Veselia cea veşnică” Ibidem. cântarea 1, oda 2, p. 7. , “Soarele dreptăţii”, Ibidem. cântarea 4, oda 2, p. 8. pe “Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare” Ibidem. cântarea 3, irmos, p. 7. , “Izvorul nestricăciunii” Ibidem. cântarea 7, oda 3, p. 11. , “Lumina cea fără de ani.” Ibidem. cântarea 7, oda 3, p. 11.  La slujba de la Paşti prăznuim “Paştile cele de taină” Ibidem. laude, stihira 5, p. 13. ,“Paştile cele curăţitoare” Ibidem. cântarea 4, oda 2, p. 8. , “Paştile cele veşnice” Ibidem, cântarea 5, oda 1, p. 8. , “Paştile care au deschis nouă uşile raiului” Ibidem. laude, stihira 5, p. 13. , pe Hristos însuşi, “Paştile cele mari si prea sfinţite” Ibidem. cântarea 9, oda 2, p. 12. , “Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii” Ibidem. laude, stihira 5, p. 13. , preînchipuim prăznuirea cea din veşnicie, din “ziua cea neînserată” Ibidem. cântarea 9, oda 2, p. 12.  a Mântuitorului nostru. Fiind o anticipare a prăznuirii din împărăţia lui Dumnezeu, slujba de la Paşti, cu toate ale ei, este culmea spiritualităţii ortodoxe. Ea însă, nu este si nu rămâne singura modalitate de manifestare a credinţei si vieţii ortodoxe, nu este si nu rămâne singurul chip de spiritualitate ortodoxă, ci doar cea mai înaltă culme a acestei spiritualităţi, precedată si urmată de celelalte moduri de spiritualitate, legate de diferitele evenimente sărbătorite în cadrul Bisericii noastre Ortodoxe de-a lungul unui an bisericesc. In cuprinsul unui an bisericesc, numai o săptămână este Săptămâna luminată, numai Paştile sunt Paşti, numai spiritualitatea de Paşti e culmea spiritualităţii ortodoxe. Dar acestea nu pot exista nici ca gândire, nici ca trăire fără celelalte chipuri de gândire si de manifestare a evlaviei ortodoxe, câte mai sunt pe parcursul unui an bisericesc. Dacă ar zice cineva, cum a zis Sfântul Apostol Petru pe muntele Schimbării la Fată: “Bine este nouă a fi aici” (Matei, 17 ,4.), într-adevăr, este bine să fim aici, în acest cadru sărbătoresc de la Paşti. Insă numai trăind toate momentele care ţin de mântuire, putem nădăjdui să participăm la trăirea si la bucuria de la Paşti. E drept că Învierea Domnului Hristos se prăznuieşte într-un anumit fel, doar cu câteva excepţii, în fiecare duminică, fiecare duminică fiind si o trăire si o prăznuire de Paşti, dar Paştile sunt o sărbătoare unică între alte sărbători, iar spiritualitatea de la Paşti e unică între alte chipuri de spiritualitate ortodoxă. In cadrul Penticostarului sunt mai multe chipuri de slujbă, legate de mai multe sărbători, iar slujbele ce se fac în această perioadă aduc în viata credincioşilor gânduri, simţiri si trăiri potrivite cu evenimentele sărbătorite. Slujbele sfinte din vremea Penticostarului sunt întrupări ale rânduielilor de slujbă corespunzătoare cu evenimentele de mântuire sărbătorite, iar trăirea ortodoxă pe temeiul sfintelor slujbe, trăirea evenimentelor sărbătorite, este o întrupare în om a sfintelor slujbe care aduc în actualitatea credincioşilor evenimentele care se sărbătoresc.

Să luăm aminte: Spiritualitatea ortodoxă cea cu multe chipuri are în centrul ei spiritualitatea Sfintelor Paşti, care este si rămâne culmea spiritualităţii ortodoxe, dar aceasta numai pentru că există si alte chipuri de spiritualitate ortodoxă, alte chipuri de evlavie în Ortodoxie.  Paştile au deschis nouă uşile raiului, iar celelalte sărbători ne deschid calea către Paşti si către Paştile cele veşnice.

Ieromonah Serafim Pătrunjel