Textul de fată reprezintă o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos către un fiu duhovnicesc, publicată sub acest titlu în revista "Orthodoxos. Philoteos Martyria", nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.
Staretul Filotei a fost de foarte tânăr sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Enghina făcătorul de minuni, pe care l-a avut părinte duhovnicesc. Din 1930 până la moartea sa (adică aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânăstirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitătii liturgice sacramentale cu cea filocalică isihastă.
Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împărtăsanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi păstrază actualitatea si are o importantă deosebită din punct de vedere teologic si duhovnicesc:
- Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apărarea si răspândirea palamismului si isihasmului, care insistă asupra posibilitătii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curătirea inimii si rugăciunea mintii.
- Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei arată clar că isihasmul si împărtăsirea sacramentală nu se exclud, ci se presupun si se completează reciproc, rugăciunea mintii fiind însăsi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împărtăsirea sacramentală implicând si împărtăsirea duhovnicească, simtirea lui Hristos.
- Pozitia echilibrată a Patriarhului Filotei poate să aducă o lumină în mult disputata discutie ce se continuă încă până în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împărtăsiri. Împărtăsirea euharistică este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însăsi fiinta si rostul tainei Cuminecăturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fără nici o conditie, lucru care se uită de obicei de cei ce insistă exclusiv pe împărtăsirea fizică.
Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifestă o deschidere generoasă. Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânăstiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregăti pe toti prin Taina Mărturisirii, decât în parohiile mari, unde datorită numărului mare de credinciosi, practic este aproape imposibilă pregătirea acestora prin Taina Mărturisirii în vederea împărtăsirii lor duminică de duminică. Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care să fie pregătiti pe rând pentru împărtăsire în fiecare duminică. Problema este foarte importantă si vom mai reveni asupra ei.
Acum 50 de ani am citit aici, în biblioteca mânăstirii, o scrisoare a pururea pomenitului Filotei Patriarhul Constantinopolului, care a trăit în secolul XIV si care a strălucit în virtute, evlavie, dreapta credintă si cultură. Epistola aceasta a fost trimisă părintilor sinaiti, care se împărtiseră în două tabere. Una socotea nu numai că e permisă deasa Împărtăsanie, dar că e obligatorie. Si aducea mărturie canoanele 18 si 19 apostolice si că mai înainte, Sfânta Împărtăsanie nu impunea postul, fiindcă crestinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se referă la post înainte de Sfânta Împărtăsanie. Cealaltă tabără socotea că, pentru a se împărtăsi cineva, trebuie să treacă cel putin 40 de zile de la ziua în care s-a împărtăsit pentru a se putea împărtăsi iarăsi, deoarece nu e vrednic, si că înainte de Sfânta Împărtăsanie crestinul trebuie să postească trei zile. Aduc si ei mărturie obiceiul Bisericii care, văzând că multi dintre crestini se apropie de Taina Sfintei Împărtăsanii fără nici o pregătire si curătire prealabilă, fără o metanoia si mărturisire sinceră si curată, fără teamă, credintă si dragoste de Dumnezeu, recomandă crestinilor să se înfrâneze câteva zile , pentru a se putea să se reculeagă, să-si dea seama si să cugete la păcatele lor, să le părăsească prin baia pocăintei si a mărturisirii, ca si prin postul după putere, pentru că postul curat, care se face în cunostintă si discernământ, cere de la om teamă, smerenie, străpungerea inimii si plânsul aducător de bucurie, lacrimi care purifică si curătă sufletul omului de orice pângărire. Din acest motiv, Sfântul Grigorie Teologul a zis: “Să vărsăm lacrimi după putere prin baia Botezului (pocăintei)”, iar Sfântul Simeon Noul Teolog porunceste monahilor si crestinilor ca fără lacrimi să nu se împărtăsească. Cum e cu putintă ca acela care îsi umple de cu seară chilia lui cu carne, peste, ouă, vin si nu cu mâncăruri de post, dimineata să se împărtăsească cu lacrimi si străpungerea inimii? Acest lucru e cu neputintă.
Fiindcă deosebirea de păreri a sinaitilor a ajuns la certuri si dispute, au scris Patriarhului, care le-a trimis o scrisoare. Acum un an am căutat această scrisoare în bibliotecă, dar nu am putut s-o găsesc. Nu îmi amintesc exact cuprinsul ei, fiindcă au trecut 50 de ani de atunci. Din câte îmi amintesc vă scriu, poate vă va fi de folos pentru cartea voastră. În scrisoare, Patriarhul critica cele două tabere, fiindcă ambele se aflau în rătăcire si fiindcă toti trebuie să urmeze traditiile pe care le-au primit de la Părintii lor si nu să se certe.
Celor dintâi le scrie: Spuneti adevărul că împărtăsania deasă este impusă de canoane si că crestinii din timpurile apostolice se împărtăseau la fiecare Liturghie, dar trebuie să spuneti si ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Să se cerceteze omul pe sine însusi si asa să mănânce din pâine si să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă si bea cu nevrednicie, mănâncă si bea siesi osândă, ca unul care nesocoteste Trupul Domnului” (I Co 11, 28-29). Dacă vreti să vă împărtăsiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie să se cerceteze fiecare pe sine si să vă gânditi bine dacă sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, dacă sunteti la măsura virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini. Aceia aveau dragoste din tot sufletul si din toată inima fată de Dumnezeu, în vreme ce voi aveti multă dragoste fată de voi însivă si foarte putină fată de Dumnezeu. Aceia aveau o asa de mare iubire întreolaltă, încât erau bucurosi să se jertfească unul pentru altul. Voi însă vă cercetati si îi pizmuiti pe fratii vostri, fiindcă nu îmbrătisează părerea voastră. Aceia, primii crestini, aveau toate în comun, banii, averile, mijloacele de subzistentă si nici unul nu zicea: acesta este al meu, acesta este al tău. Voi, desi sunteti monahi, nu aplicati aceasta. Preotul, putin înainte de a chema la Sfânta Împărtăsanie, zice cu voce tare: “Sfintele Sfintilor”, voind parcă să ne avertizeze si să ne spună: “Judecati si gânditi-vă bine, dacă sunteti sfinti, atunci să vă apropiati, fiindcă Cele Sfinte se dau numai Sfintilor. Si noi zicem smeriti: nu suntem sfinti, unul e Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fără de păcat. Trebuie, asadar, să fim atenti, dacă vrem să ne împărtăsim si noi mai des, să fim sfinti. Apoi, preotul, chemându-ne la masa duhovnicească, ne spune: «Cu frică de Dumnezeu, cu credintă si cu dragoste să vă apropiati.»” Si aici trebuie să ne cercetăm fiecare pe noi însine: Dacă avem într-adevăr frică de Dumnezeu, credintă fierbinte si dragoste curată din tot sufletul si din toată inima, atunci să ne apropiem; dacă nu, să ne retinem un timp, si după ce ne-am ostenit si nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l cerem totdeauna, să fim si noi sfinti, să fim ca Sfintii Apostoli si crestinii primelor veacuri, atunci să ne apropiem des. Întrucât nu suntem imitatori ai virtutilor lor, să fim atenti, ca nu cumva apropiindu-ne cu nevrednicie, în loc de folos să ne producem pagubă, fiindcă Sfânta Împărtăsanie e foc care-i arde pe cei nevrednici. Faptul că în canoanele Sfintilor Apostoli nu se pomeneste de post, e de asemenea adevărat. Dar la început, când Sfintii Apostoli săvârseau Sfânta Taină, erau putini la număr. Iar Taina dumnezeiestii Euharistii o săvârseau în case si după mâncare. Când însă numărul crestinilor a crescut si s-au zidit biserici, atunci Sfânta Taină se săvârsea în sfintele biserici si se săvârsea dimineata, iar cei care voiau să se apropie de Sfânta Taină se înfrânau de cu seară. Iar Sfintii Apostoli continuu au postit. Mâncarea lor era atât de modestă si mâncau atât de putin, cât să trăiască. Iar mărturisirea se făcea public, în biserică. Când însă la început au fost crestini care se rusinau si ezitau să se mărturisească în public, atunci Sfintii Părinti au stabilit ca mărturisirea să nu se mai facă public, ci în particular, înaintea arhiereului sau preotului ca părinte duhovnic. Si fiindcă multi crestini, când voiau să se apropie de Sfânta Taină dimineata, mâncau de cu seară pe săturate, fără deosebire, atunci s-a stabilit că cei ce vor să se apropie de Sfânta Taină trebuie să postească. Aceasta n-o mentionează sfintele canoane, dar o mentionează Sfânta Traditie. Nu s-a apreciat numărul zilelor de post, s-a lăsat aceasta la latitudinea duhovnicilor, care celor sănătosi le prescriau mai mult post, iar celor slăbiti mai putin. Cei care sunt sănătosi si pot să postească nu numai o zi, două sau trei, ci întreaga săptămână, bine fac.
- Aceasta le-a scris Patriarhul celor dintâi. Pentru ceilalti scrie următoarele: Monahii care cercetează Scripturile si se ocupă cu studiul trebuie să cunoască sfintele canoane si Sfintele Traditii. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici Traditia nu mentionează că crestinii trebuie să se împărtăsească la fiecare 40 de zile si că nu se cuvine să se împărtăsească cineva la mai putin de 40 de zile. Sfânta Biserică si toti Părintii stabilesc canoane mari pentru ucigasi, desfrânate, adulteri, hoti, calomniatori si ceilalti păcătosi, cărora canoanele le interziceau uneori să se împărtăsească; celorlalti crestini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a precizat însă ca toti să se cerceteze pe sine si dacă sunt vrednici să se apropie. S-a precizat, de asemenea, că trebuie să fie sfinti, fiindcă Cele Sfinte se dau Sfintilor si să se apropie cu frică de Dumnezeu, cu credintă si cu dragoste. Bine faceti dacă cereti sfatul meu practic, dar mai bine veti face dacă vă veti smeri si veti asculta si păzi cele ce vă voi sfătui. Întâi vă sfătuiesc să încetati discutiile care provoacă certuri si dispute. Fiecare din voi să fie atent să-si vadă propriile păcate si nu pe ale fratelui său.
- Al doilea, ori de câte ori vi se întâmplă vreo iritare sau ceartă între voi, înainte de a apune soarele să vă conciliati si împăcati.
- Al treilea, să aveti smerenie si ascultare desăvârsită de Întâistătătorul vostru, ca si duhovnicul vostru, căruia să-i mărturisiti sincer toate păcatele voastre si să solutionati deosebirile dintre voi nu voi singuri, cu pizmă, mândrie si iutime, ci cu dragoste si iubire de frati, cerând în toate sfatul si părerea egumenului si duhovnicului vostru, si ceea ce vă va spune, să primiti ca de la Dumnezeu si să vă linistiti.
În ce priveste Sfânta Împărtăsanie stabilim următoarele:
- Câti au dragoste din tot sufletul si din toată inima fată de Dumnezeu si câti îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei însisi, au smerenie, ascultare, tăierea voii, blândete, nemâniere, înfrânare, răbdare, tăcere, acestia pot să se împărtăsească o dată pe săptămână si de două ori când se întâmplă o sărbătoare în mijlocul acestei săptămâni.
- Când nu au virtutile de mai sus si se mâhnesc din cauza aceasta si se silesc să le dobândească si se roagă si doresc sincer si cer Sfânta Împărtăsanie, ca pe un medicament ajutător, si evită pe cât le stă în putintă orice păcat, li se permite si lor să se împărtăsească o dată pe săptămână.
- Câti au asa-zise păcate care se iartă, adică putină mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciună, glumesc, râd, bârfesc, mănâncă mai mult decât e de trebuintă, fac ascultare, dar fără tragere de inimă, si au si alte mici păcate de moarte, pe care se silesc să le taie si să le tempereze, dar nu cu osteneală si râvnă cum se cuvine, dar totusi le cunosc, se căiesc si le mărturisesc, acestora li se permite să se împărtăsească la 15 zile.
- Acei care sunt mândri, nesupusi, mâniosi, certăreti, mincinosi, dacă se mărturisesc si arată o pocăintă si schimbare adevărată si iau hotărâre că vor înceta să păcătuiască, să se împărtăsească la două luni.
- Dacă după un an încetează sau se înfrânează, împutinând păcatele, să se împărtăsească la 40 de zile, si când se îndreaptă complet, să se împărtăsească ca si cei de mai sus, la 15 zile si o dată pe săptămână.
O astfel de dispozitie către monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum 100 de ani aici, un sfânt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu să săvârsească minuni în timpul vietii lui si după moarte. Un astfel de discernământ al acestor vrednici de pomenire Părinti trebuie să-l urmeze si Părintii duhovnici actuali, ca să-i canonisească pe cei care se mărturisesc la ei. În acord cu îndrumările de mai sus să ne apropiem toti credinciosii, laici si clerici, de Taina dumnezeiestii si Sfintei Împărtăsanii, pregătindu-ne si curătindu-ne prin pocăintă, post, rugăciune, cu frică de Dumnezeu si cu credintă si cu dragoste, ca împărtăsindu-ne cu vrednice să ne unim cu Mântuitorul Hristos si să ne învrednicim a deveni împreună-mostenitori ai Împărătiei Lui ceresti.
Traducere si prezentare: Pr. Prof. Ioan Ică.