1. Discutie cu un neoprotestant - cum se poate discuta cu neoprotestantii?
28 februarie 2006
Y.: Buna ziua. Ma numesc Y si am o mare, si din ce in ce mai profunda problema. Sunt crestin ortodox. Am o prietena neoprotestanta. Am enuntat toate acestea pentru ca nici nu stiu cum sa imi expun concret problema, pentru ca dumneavoastra sa ma intelegeti si sa puteti sa imi dati un sfat. Tin la religia mea, si nu vreau pentru nimic in lume sa o schimb. Insa prietena mea aduce argumente documentate bine (stiu ca e ceva caracterisic neoprotestantilor), insa ea e o tipa foarte desteapta [...]. Ideea e ca eu vreau sa o combat, si de fiecare data ma intristez si mai tare. Am ajuns la asa o stare incat nu ma mai pot concentra la nimic, si ma gandesc doar la asta.
Ceea ce va rog e sa imi recomandati unde si ce pot sa citesc, astfel incat sa imi pot consolida opiniile. Insa va rog, vreau ceva concret. Si insist pe acest lucru deoarece (chiar sunt disperat in aceasta privinta, va rog sa ma credeti) am fost si la manastiri, am vorbit cu preoti, cu maici, si le-am pus aceste intrebari... si spre dezamagirea mea îmi spuneau sa nu mai vorbesc cu astfel de oameni, deoarece îmi sucesc mintea.
Va rog, ceea ce imi spuneu ei e sa nu mai cercetez atata, ci sa citesc vietile sfintilor si atat. NU POT face asta, va rog sa ma credeti, vreau sa stiu, sa inteleg, si astfel voi putea fi linist. De aceea am si cautat ceva pe internet, poate asa voi gasi pe cineva avizat sa ma ajute. Vreau sa cercetez si sa gasesc adevarul. Puteti sa ma ajutati in acest sens? V-as fi mai mult decat recunoscator. astept raspunsul dumneavoastra cat mai urgent.
Va multumesc anticipat, Y.
01 martie 2006
Pr. Iulian Nistea
Doamne ajuta Y.
Este adevarat ca (neo-) protestantii citesc Biblia mai mult decat noi - si de aceea îsi si permit o anume "agresivitate" în discutiile cu noi, stiind ca se folosesc de autoritatea Scripturilor. Desi noi trebuie sa ne recunoastem acest defect (si sa-l reparam printr-o mai asidua citire a Sfintei Scripturi, mai ales a Noului Testament), totusi interpretarea acestor lecturi biblice este uneori foarte diferita la ei, deoarece ei nu au nici un sens al traditiei Bisericii, adica al unei întelegeri ce ni s-a transmis noua de la Domnul prin Apostoli, prin ucenicii apostolilor si asa mai departe pâna azi, ci ei interpreteaza Scripturile dupa parerile lor proprii.
Fundamentul discutiilor noastre cu un neoprotestant este insa tocmai aceasta problema a traditiei, de care noi daca ne lipsim nu mai suntem ortodocsi, adica ne pierdem (ne scoatem) pe noi însine din firul acestei neîntrerupte continuitati de la Domnul prin Apostoli, prin ucenicii lor si asa mai departe pâna astazi.
De aceea sfatul meu este ca atunci când esti provocat de un neoprotestant, sa propui mai întâi sa discuti despre sfânta traditie si numai dupa aceasta discutie sa vrei sa mergi mai departe, daca interlocutorul este onest. Daca vrea sa schimbe subiectul tu sa revii la acest subiect, fara sa vrei sa discuti altceva, pâna la elucidarea onesta a acestei chestiuni.
In fapt, o sa-ti devina repede evident faptul ca neoprotestantul nu va accepta niciodata argumentarea ta - care de altfel e elementara si de bun simt... , si in felul acesta nu o sa mai continuati discutiile, care de fapt nu-si mai au sensul.
Aceasta argumentatie ortodoxa despre sfanta traditie o gasesti in "Calauza in credinta ortodoxa", o carte importanta a parintelui Ilie Cleopa, carte din care gasesti fragmente si pe internet (la adresa Sfaturi Ortodoxe, de exemplu).
Citeste de aici primele capitole (mai ales capitolul 3, despre sfânta traditie) si întelege argumentatia, ca sa o poti sustine. Apoi orice discutie se iveste, tu sa spui ca întelegrea ortodoxa poate fi diferita de cea neoprotestanta din cauza ca Biserica Ortodoxa se orienteaza si dupa Traditie, si deci trebuie sa discuti mai întâi despre Traditie. Atunci vei vedea ca argumentatia ta, desi elementara, nu va fi acceptata de neoprotestant, si poti sa spui: "nu mergem mai departe, nu schimbam subiectul pâna nu clarificam aceasta problema, de capatâi pentru felul in care purtam discutia noastra". Daca neoprotestantul nu o sa accepte argumentatia despre sfanta traditie (cel mai probabil), atunci o sa-ti fie evident ca ceva lipseste în argumentatia lui, o sa fii intarit in credinta ta si o sa fii linistit si netulburat sufleteste; iar daca acest neoprotestant accepta sfânta traditie (ceea ce este foarte improbabil), atunci o sa-ti fie usor sa raspunzi la toate problemele ridicate de el, dupa cum iti arata parintele Cleopa in cartea mai-sus mentionata. Si iarasi o sa capeti mai multe incredere si liniste sufleteasca.
Totusi, vreau sa precizez si eu ca nu trebuie sa citesti cartile de invatatura ortodoxa ca sa te "certi" cu neoprotestantii (dimpotriva, o sa intelegi, daca procedezi cum iti spun, ca este mai de folos sa le eviti), ci ca sa te aperi si sa-ti aperi credinta si pacea sufletului.
O alta carte foarte frumoasa ca sa intelegi mai bine credinta ortodoxa este cea a episcopului Kallistos Ware: "Ortodoxia, calea dreptei credinte" (Editura Trinitas, Iasi, 1993).
Doamne ajuta.
P.S. Pentru ca spui "vreau sa cercetez si sa gasesc adevarul", adaug la finalul acestui raspuns ca pentru noi, crestini, adevarul este în primul si în primul rând o Persoana, adica Domnul Iisus Hristos (care a zis: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"), si abia apoi o argumentatie, care va avea întotdeauna deficientele ei, oricât de stiitifica sau sustinuta ar fi ! Daca deci vrei sa "cercetezi si sa gasesti adevarul", atunci începe prin a te ruga mai mult, si prin a face mai mult cele lasate de Domnul, care ne si apropie de El-Adevarul, adica iubirea aproapelui. (vezi Spiritualitate crestin-ortodoxa si poate mai ales Harul, împlinirea poruncilor si iubirea.)
12 Mai 2006
Scrisoare a lui C. catre preotul Iulian
Parinte,
Am descoperit de curand acest site si m-am bucurat ca are si o parte interactiva.
Am citit raspunsul d-voastra la intrebarea celui care avea probleme cu argmentarea in fata pietenei lui neoprotestante si trebuie sa va spun ca m-a multumit intr-o masura foarte mare.
Si eu am fost in situatia lui, dar am fost mult mai implicata decat el... sa va explic... am acum 19 ani, dar inca de la 11 ani am fost colega cu o baptista si mai mult ea mi-a devenit prietena foarte buna, intr-un timp o consideram chiar cea mai buna prietena. Intotdeauna am fost apropiata de Dumenzeu si am fost crescuta in spiritul acesta de familia mea ortodoxa; in plus pe atunci eram la varsta la care cautam raspunsuri, dar intrebarile nu le puneam nicioadata... am ajuns sa fiu atrasa de discutiile pe care le aveam cu colega mea si in timp, mai bine zis dupa 4 ani de prietenie cu ea, am ajuns la 15 ani pentru prima data in biserica lor, la un Craciun... Mi-a placut foarte mult, m-am imprietenit cu mai multi copii si adolescenti, iar apoi, usor-usor am inceput sa merg in fiecare saptamana la intalnirile lor de tineret... A fost o perioada foarte dificila, pentru ca parintii mei, evident, nu-mi dadeau voie sa frecventez acele intalniri, si prin urmare ca sa pot lua parte in continuare la ce se intamla acolo trebuia sa mint... Si minteam asa in fiecare saptamana... timp de 2 ani... intrerupti pe alocuri... Ce m-a atras si m-a tinut acolo atat de mult timp era modul diferit in care se puneau problemele si metodele lor de "slavire" a lui Dumnezeu. Mi se parea ca ma apropii din ce in ce mai mult de Dumnezeu tomai prin faptul ca eram alaturi de oameni care traiesc, credeam eu, dupa voia Domnului... Am avut o perioada in care am inceput sa ma simt foarte vinovata de faptul ca mint atat de mult. Trebuie sa va spun ca eu continuam sa vin la noi la biserica si ca nu ma indepartasem de ortodoxie - in mintea mea imi formasem opinia ca fac ceva in genul unui ecumenism (?!?!), cu toate ca viziunea ortodoxa se indeparta tot mai mult de mine... In timpul unui post n-am mai putut tine in minte acest secret si i-am spus mamei... A fost suparata, peste masura... Intelesesem ca o dezamagisem profund... Era foarte trista, foarte mahnita si isi pierduse increderea in mine. Inainte de a ma impartasi in acel post m-am marturisit, evident, si cu aceasta ocazie, cu foarte mari eforturi am reusit sa-i marturisesc parintelui meu duhovnic tot ceea ce facusem... A cesta mi-a vorbit atat de frumos, atat de convingator si atat de bine, incat am renuntat sa mai merg acolo. Pentru o vreme! Am pendulat mult intre chemarea lor si ceea ce stiam ca trebuie sa fac... pana acum un an... cand m-am desprins total... total... De atunci am descoperit mai mult ca oricand, am inteles mai mult ca oricand frumusetea si dreptatea credintei ortodoxe pe care Mantuitorul Hristos ne-a lasat-o... Sunt atat de impacata si ma bucur de o pace pe care nu am mai cunoscut-o pana acum... Am avut si puterea de a o indeparta pe "prietena" mea... de a elimina din viata mea tot ce aduceau ei superficial... fals...
Ii multumesc Domnului pentru ajutorul Sau fara de care nu as fi putut ajunge aici! Sper ca aceasta marturisire a mea sa foloseasca si altora... pentru ca neoprotestantii sunt foarte insistenti si stiu ca sunt destui tineri care au colegi de acest fel care folosesc o mie de metode de a-i convinge sa vina la ei... Ii indemn sa caute mai intai in Biserica noastra raspunsurile pentru ca sa poata fi capabili de a sta in fata lor si de a raspunde argumetelor acestora in cunostinta de cauza!
Cu respect si stima pentru tot ceea ce faceti, C.
Doamne ajuta!
6 Octombrie 2006
Scrisoare a lui M.S. catre Pr. Iulian Nistea
Sarutmâna, parinte!
Ideea dv. ca Y. sa ramâna la o tema, la cea privind Sf. Traditie, o gasesc buna. Sunt acum într-o discutie cu un Martor al lui Iehova, si am aplicat exact sfatul dv. Desi vrea sa ma traga pe tema "Numelui", si desi as putea sa fac faţă discutiei, prefer totusi sa ramân la un subiect, si anume la BISERICA. Ideea pe care o sustin este ca numai în mijlocul Bisericii, si numai ca madulare ele ei, suntem în stare sa întelegem si sa interpretam corect Scripturile.
Mi-a placut si marturia d-rei C.
PS. Dupa cinci decenii de apartenenta la neo-protestantism, am gasit drumul spre CASA, în urma cu trei ani am primit Mirungerea si sunt si eu un madular fericit al Bisericii.
9 Octombrie 2006
Scrisoare a lui A.B. catre Pr. Iulian Nistea
Buna Domnule Parinte.
Sunt o neoprotestanta, de religie penticostala. Am citit rezolvarea Dumneavoastra la problema unui tânar care era foarte disperat in legatura cu prietena lui, care era si ea neoprotestanta. Vreau sa va zic ca mi-a placut. Si da, adevarul e ca noi citim Bilbia mai mult ca cei ortodocsi, dar asta nu inseamna ca cei ortodocsi nu ar putea face asta. Nu cred ca e deajuns ca cei care nu citesc Cuvântul sa se consoleze cu asta "hai sa recunoastem ca noi nu citim". Cred ca e nevoie sa citesti Biblia in intregime, fie ortodox, fie penticostal, fie orice alta religie.
Sincera sa fiu, nu tin la religia mea, si imi plac unele chestii de la ortodocsi. Sa va zic un lucru pe care nu il inteleg la ortodocsi, desi as vrea sa-l inteleg foarte mult. Poate ma puteti lumina Dumneavoastra.. Nu inteleg de ce botezati copilasii de mici. Da, e adevarat ca Domnul Isus a scris in Biblie: "Lasati copilasii sa vina la mine si nu-i opriti, caci a celor ca ei este Imparatia Cerurilor." Dar nu a zis sa fie botezati. Botezul e un act matur, care necesita maturitate. Domnul Isus s-a botezat abia la 32 de ani. Astept un raspuns la întrebarea aceasta.
Mai am o neliniste. A doua porunca trimisa de Dumnezeu in Legile lui Moise, este "sa nu-ti faci chip cioplit, si nici sa nu te inchini unui astfel de idol". Icoanele, dupa parerea mea, e chip cioplit. Desi sunt pictate, sunt chip cioplit. Iar ortodocsii se inchina acestor icoane, ceea ce e impotriva Legii lui Dumnezeu. Cu crucea care voi o faceti, sunt de acord si eu, chiar imi fac cruce cand trec pe lana o Biserica. Dar partea cu icoanele mi se pare ceva ce nu i-ar placea lui Dumnezeu. Astept raspuns.
2. Despre unire
18 martie 2006
D.: Ma intreb si va intreb, parinte, de ce biserica crestina nu este la fel de unita ca in vremurile primordiale? Au aparut de-a lungul veacurilor diverse culte, chiar secte, multe dintre ele nerecunoscute si chiar renegate de biserica traditionala. Este posibil ca in viitor toate confesiunile crestine sa se uneasca intre ele?
18 martie 2006
Pr. Iulian Nistea
1. "De ce biserica crestina nu este la fel de unita ca in vremurile primordiale?"
Toti suntem tentati uneori sa vedem in roz "vremurile primordiale", ca un fel de timp mitic de care vorbeste di Mircea Eliade: illo tempore...
Si eu ma surprind uneori zicându-mi: "Ah, ce bine era in vremea Sfintilor Parinti ! "
Totusi, acest soi de gând e o adevarata ispita, si studiul atent al istoriei crestinismului, arata ca secte si grupuri si grupuscule au existat dintotdeauna (chiar din Faptele Apostolilor vedem ca existau astfel de grupuri). Grupari "gnostice" au existat dintotdeauna la marginea crestinismului.
Chiar cuvântul "erezie", haeresis, pe care apostolul Pavel il foloseste era legat de existenta acestor grupari. El se refera la o parte de adevar care e luata pentru adevarul intreg. De exemplu, ca si cum ai spune: mâna este omul. A lua deci un fragment dintr-o realitate pentru acea realitate. Acesta viziune a fost aplicata si grupurilor care se rupeau din unitate idealizand ceva ce de fapt era un fragment. Acestea erau numite eresuri.
Toate aceste probleme au existat dintotdeauna, de la caderea lui Adam in fapt, care este marea rupere a unitatii: unitatea cu Dumnezeu, de unde apoi a inceput schizofrenia omului si dificultatea lui de a fi unit cu aproapele si creatia...
2. "Este posibil ca in viitor toate confesiunile crestine sa se uneasca intre ele?"
Cred ca e bine ca fiecare din noi sa lucreze unirea: unirea cu Dumnezeu; unirea in sine insusi - impotrivindu-se schizofreniei dintre trup si suflet, dintre simturi etc.; unirea cu aproapele sau.
Aceasta cale a unirii era de mare pret la Parinti:
„Primul om era chemat, dupa sfântul Maxim Marturisitorul, să adune în fiinta lui toată fiinta creată; el trebuia în acelasi timp să atingă unirea desăvârsită cu Dumnezeu si astfel să confere întregii creatii starea îndumnezeită.”
[1] El trebuia, mai întâi, să desfiinteze în propria lui natură împărtirea în două sexe, printr-o viată fără de patimă dusă după modelul arhetipului dumnezeiesc.
[2] Apoi trebuia sa reuneasca Raiul cu restul pamântului, adica purtând totdeauna în el însusi Raiul, într-o comuniune statornica cu Dumnezeu, el trebuia sa transforme tot pamântul în Rai.
[3] Dupa aceea, trebuia sa desfiinteze conditiile spatiale nu numai pentru mintea, ci si pentru trupul sau, adunând pamântul si cerul, toata lumea vazuta.
[4] Depasind marginile lumii sensibile, trebuia sa patrunda în lumea inteligibila printr-o cunoastere egala cu cea a duhurilor îngeresti, ca sa reuneasca în el însusi lumea inteligibila si lumea sensibila.
[5] în sfârsit, neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi ramas omului decât sa se daruiasca în întregime Lui, într-un elan de dragoste , redându-i universul întreg unit în fiinta omeneasca.
"Atunci Dumnezeu însusi s-ar fi dat la rândul Sau omului, care ar fi avut în viertutea acestui dar, adica prin har, tot ceea ce Dumnezeu poseda prin firea Sa. În felul acesta s- ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului si a întregii lumi create. Acasta sarcina prescrisa omului nefiind împlinita de Adam, o putem întrezari prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam." (vezi Vladimir Losski, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Anastasia, f.a., p.136-137).
Cum omul nu a putut sa faca aceasta, a venit Hristos, Adam cel nou, unificator si sfintitor al fiintei create:
[1] Născându-Se din Fecioară, El desfiintează prin nasterea Sa despărtirea naturii umane în bărbati si femei.
[2] El uneste din nou pe Cruce, Raiul, lacasul primilor oameni înainte de pacat, cu realitatea pamânteasca unde locuiesc urmasii cazuti ai primului Adam; într-adevar, El spune tâlharului celui bun: 'chiar astazi vei fi cu Mine în Rai', si totusi El nu înceteaza sa voarbeasca cu ucenicii în vremea sederii Sale pe pamânt dupa Înviere.
[3] La Înaltare El a unit din nou mai întâi pamântul si sferele ceresti, cerul vazut.
[4] Apoi patrunde în empireu, strabate ierarhiile îngeresti si reuneste cerul duhovnicesc, lumea inteligibila cu lumea sensibila.
[5] În sfârsit, El prezinta Tatalui totalitatea universului reunita în El, ca nou Adam cosmic, unind creatul cu necreatul. (Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, p.167).
Iata deci, care este calea unirii, pe care ne-a invatat-o si ne-a lasat-o noua Domnul, iar Parintii ne-au explicat-o.
Acum, cred ca e bine sa vrem unirea confesiunilor crestine (dar cum? in ce fel?), dar noua ni se cade mai intai de toate sa lucram aceasta cale a unirii descrisa mai sus; iar marea unire se va produce atunci când Hristos va veni intru slava Sa si va fi "totul in toate", cum spune Scriptura.
3. Comunicarea cu un ateu / agnostic
29 septembrie 2004
Denysa: Parinte, Care este atitudinea Domniei Voastre in comunicarea cu un ateu? Eu sunt crestina ortodoxa, de ce intreb? Am intalnit in acest forum reactii ciudate! venite din partea unui crestin declarat, in comunicarea cu un ateu.
7 august 2005
Pr. Iulian Nistea
A fost un timp când eu eram ateu... Ateii sunt (grosso-modo) de doua feluri:
- agnosticii - adica acei atei pe care dunmezeu si cele ale credintei pur si simplu nu-i intereseaza (aceasta categorie este majoritara in Franta, de pilda)
- ateii militanti - adica acei atei care au o viziune declarat antireligioasa si anticrestina, si militeaza in jurul lor (fiecare cum poate) pentru ca sa-i scoata pe ceilalti oameni din ignoranta crasa in care i-au bagat religiile
Poate fi dificil de discutat cu un ateu de a doua categorie. E ambalat, dispretuieste religiile. Dar in acelasi timp vine cu argumente puerile si teorii care nici ele nu stau prea bine in picioare. In general, acesti atei militanti sunt in fapt mediu- sau slab-competenti in "stiintele religioase". Eu socot ca nu am prea mult de discutat cu acesta - vreau doar sa observ si sa ma asigur ca de fapt aceasta gâlceava cu Dumnezeu e o cale spre credinta !
Pai da, gândeste-te ca daca eu chiar cred ca ceva nu exista, atunci pur si simplu nu-mi pasa si nu-mi fac griji.
De exemplu: Un ateu adevarat nu cere sa fie de-botezat de un ritual care oricum nu are nici o valoare ! Daca cel care cere sa fie de-botezat ar fi cu adevarat ateu, atunci botezul pentru el ar fi ca o baie oarecare, fara nici o semnificatie aparte. Câta vreme insa ii da o semnificatie aparte, inseamna ca are o gâlceava cu lucrul acela, ca lucrul acela nu este inexistent pentru el ! Pentru aceasta cauza, eu socot ca nu trebuie sa fim prea duri cu acesti atei, care cauta si ei, saracii, care asteapta si ei descoperirea Luminii in inima lor, chiar daca ei inca nu stiu prea bine ce cauta.
Ateii numiti agnostici pur si simplu nu se baga in astfel de discutii. Au poate un anumit dispret pentru religie, dar in strafundul lor sunt si fascinati un pic. Lumea agnostica e una lipsita de vlaga, incat sunt impresionati de puterea culturilor arabe sau vechi-crestine, ceea ce ei au pierdut de tot in Occident. Pentru aceasta, ei trebuie fascinati.
In afara de aceste doua largi categorii (impartirea in categorii e pur didactica, de fapt, ea nu are valoare in sine), eu ma gândesc adeseori la un ateu evreu ca Stefan Zweig, scriitorul austriac. Si, te rog sa ma crezi, cand citesc cartile lui nu pot sa ma împiedic a gândi ca el l-a recunoscut pe Hristos când a trecut din viata aceasta pentru vesnicie...
4. Credinta si religiile
1 octombire 2004
Anonim: am vazut mai jos cum cineva se indeparteaza de credinta pt ca preotul pe care il priveste nu se comporta corect...cum sunt percepute in genere credinta si religia-se confunda sau se disting,se combina sau pot exista separat intr-o aceeasi constiinta?
7 august 2005
Pr. Iulian Nistea
Nu stiu daca am inteles exact unde bati...
Uite gândurile mele:
Când omul s-a rupt de Dumnezeu, a rupt comuniunea cu Dumnezeu prin neascultare de Cel ce e Iubirea, atunci el a început sa dea niste forme (exterioare) "sentimentului religios" care mai exista in el. Asa as zice eu ca au aparut religiile.
In fiecare religie e ceva, mai mult sau mai putin amestecat cu lucruri omenesti (sau teorii ale mintii omenesti), din acea "revelatie primordiala" care s-a spart in multe bucati.
Credinta mea nu tine insa de religie. Credinta mea este o Revelatie ("descoperire"). Apostolii tocmai asta au marturisit : ceea ce au vazut si au auzit si au pipait. Ceva concret : Dumnezeu s-a facut om din iubire pentru om. Vesnicia a venit in timp. Viata a facut implozie mortii. etc. etc.
Ortodoxia nu este deci o religie, fara numai pentru sociologi. Ortodoxia este "un mod de viata", cu Hristos cel intrupat, mort si inviat, cu harul lui Dumnezeu niciodata absent din lumea Sa.
5. Dumnezeu, crestinismul, ortodoxia: locuri, religii, dezbinari
5 august 2005
Mogecri: parinte, a-si dori sa va intreb care ar fii fost viata dumneavoastra daca a-ti fii fost nascut intr-o alta parte a lumii? de asemenea as-i dori sa va intreb, de ce crestin -ortodox? daca at-i fii fost nascut in india de exemplu, a-ti fi predicat budismul, sau daca a-ti fii fost nascut in arabia saudita a-ti fi predicat islamul? ce este religia la urma urmei... vazand ca este influenzata de zona in care ne nastem sau in care traim?este dumnezeu cumva catolic, cristian , musulman? sau e omul ca are neaparata nevoie de siguranza psiholocica pentru a trai, ca i-si insuseste religia in care este nascut? religiile nu au facut altceva decat sa divida oamenii si sa-i puna unii impotriva altora.pentru ca unul pentru a avea fede in religia sa trebuie sa fie convins ca e cea giusta, pentru ca daca nu e convins nu poate avea fede. si daca e convins ca religia lui e cea giusta si nu celelalte v-a incerca sa-i converteasca pe ceilalti la religia lui. insa ceilalti la randul lor sant convinsi ca religia lor e cea giusta pentru ca daca nu ar fi fost convinsa nu ar avea fede in ea. si atunci uite ca religia divide si devine motiv de ura intre oameni.
7 august 2005
Pr. Iulian Nistea
Buna ziua. Ma intâi de toate, cer iertare tuturor pentru pauza de prezentza pe forum...
Ma bucur ca puneti problema atât de clar, si sunt sigur ca raspunsurile ce se pot da la aceasta problema, nu vor fi niciodata atât de clare precum întrebarea !
Bine ziceti Dvs in motto'ul ce v-ati ales : "ma intereseaza sa traiesc , nu sa devin, ci sa fiu". Asa si eu, in legatura cu mine insumi, nu-mi pun întrebarea "ce ar fi fost daca...?", pentru ca acest soi de intrebari sunt absurde si fara folos : viata mea e asa cum e, si drumul meu e cel care este, si pe care il traiesc, si care nu e determinat, in cele sufletesti, de alegeri intelectuale -- credinta nu e atât credinta mea, ci credinta ce mi-a dat Domnul; e un dar de la Dumnezeu, pe care eu doar l-am primit (si apoi lucrat, desigur).
Imi amintesc ca pe la 13-14 ani, în cautarile specifice acestei vârste, mi-am pierdut incet-incet credinta -- azi as spune ca e aproape un specific al acestei vârste punerea în chestiune a religiei ; în plus, nici nu prea avea cine sa-mi ma ajute sa gasesc niste raspunsuri oneste. Apoi, pe drumuri ocolite, am regasit-o pe la 19 ani -- sau mai degraba am fost regasit, in aceste cautari.
Nu povestesc niciodata momentul si felul in care am regasit pe Dumnezeu si Dumnezeu m-a regasit pe mine -- slabiciunea omeneasca face ca oamenii sa ridiculizeze unele lucruri care sub haina banalitatii ascund taina lui Dumnezeu.
Dar voiesc sa spun ca au fost niste etape, sau trepte, daca vreti, ca niste nivele ale Revelatiei :
- intai s-a nascut credinta (incredintarea interioara dincolo de explicatie, dar de nezdruncinat) in Dumnezeul personal, cum spuneti Dvs, dincolo de religii
- aceasta prima Revelatie este, cred, cea mai importanta, dar ea nu ajuta prea mult la a avea niste raspunsuri legate de felul/modul de viata "dupa Dumnezeu" - asa, cautarile continua si omul ajunge la maximul Revelatiei : crestinismul, invatatura lui Iisus Hristos, care are in centrul ei Iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui
- in Crestinism, din motive exterioare (bogatia vesmintelor ori tot felul de istorii legate de preoti ori de institutia Bisericii etc.), nu am simpatizat de la inceput cu Ortodoxia, desi era confesiunea predominanta in România -- dar pâna la urma tot acolo am ajuns, caci ea poarta pâna in zilele noastre Traditia neintrerupta primita de Apostoli de la Iisus
Acestea sunt etapele drumului meu, si nu am motive - nici de credinta, nici intelectuale -, sa-l ascund, sau sa-l pun in chestiune. Ce pun in chestiune adeseori este masura in care eu reusesc sau nu sa urmez acestui mod de viata lasat de Mântuitorul Iisus Hristos si de Apostoli si de Parintii nostri...
Desigur insa ca m-am intrebat si eu: Dar ce e cu oamenii care s-au nascut intr-o alta cultura si civilizatie, care n-au cunoscut crestinismul, fie inainte de Iisus Hristos, fie in zilele noastre ? -- O incercare de raspuns la aceasta intrebare a dat un Parinte al Bisericii, care a zis : "Stim unde este Biserica, dar nu stim unde nu este". Carevasazica : pentru ca suntem in aceasta cale primita de la Apostoli, stim ca suntem pe drumul cel bun ; dar nu stim ce este cu cei care nu sunt pe aceasta cale a Bisericii, si nu trebuie sa-i judecam pe cei care nu sunt in ea.
Pentru mine, Hristos este Lumina si Iubirea si Bucuria (etc.), asa incat eu cred ca orice suflet care trece in lumea cealalta prin moarte, intâlneste de o maniera nemijlocita aceasta Iubire si Lumina si Bucurie, si atunci acest suflet va face, intr-o cunoastere deplina si nemijlocita, o alegere pe care nu a avut ocazia sa o faca in viata.
Nu stiu daca un asemenea raspuns poate fi multumitor pentru Dvs - dar pentru mine, el e conform credintei mele.
Cât despre dezbinare, chiar nu vad cum credinta crestina (care are in centru iubirea), poate fi dezbinatoare, zau! Dia-volos (= "cel care dezbina", gr.) e numele Diavolului, a Satanei, nicidecum al lui Iisus !! Diavolul este cel care divide si dezbina, precum si oamenii care nu urmaresc iubirea in viata lor.
6. Raportul crestinism-islam(ism) - iudaism
30 aprilie 2004
Jay: Dintotdeauna nu mi-au placut ritualurile religioase,i-am dispretuit pe cei care pacatuiesc la infinit din cauza ca ei cred ca daca se roaga, Dumnezeu ii iarta. Urasc Ura in cel mai vulgar fel si mai ales ii urasc pe rasisti. Din cauza ca majoritatea nu cunosc si nu vor sa cunoasca ca rasistii sunt niste lasi care nu sunt in stare sa invetze si sa-si ia responsabilitatea pentru esecurile lor.
Am intrebat in multe forumuri Romanesti o intrebare simpla: Spune-mi care e diferenta intre Iudaism, Islamisi si Crestinism.
Se poate raspunde in 500 de cuvinte foarte frumos. Unul din raspunsutile uluitoare primite o data a fost:
Islamismul crede in Dumnezeu Tatal, Iudaismul in Sfantul Duh si Crestinismul in Hristos.
Va rog sa incercati sa dati aici raspunsul. Cu respect: Jay.
7 august 2005
Pr. Iulian Nistea
Jay, imi pare rau, nu sunt competent ca sa raspund la intrebarea ta de o maniera sistematica. O sa-ti spun insa niste gânduri.
- Petre Tutea spunea odata ca "crestinismul este culmea religiilor, caci a adus ceva mai sus decat care nu se poate: iubirea vrajmasului". Esenta invataturii Mântuitorului este aceasta: "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii, precum eu v-am iubit pe voi"; care concret inseamna atentia la aproapele, le nevoile si neputintele lui; care inseamna: sa intoci si obrazul celalalt cand este lovit, sa binecuvintezi pe cel ce te blastama, sa arunci cu pâine in cel ce arunca in tine cu pietre, sa dai si camasa celui ce-ti cere haina, sa mergi doua 200m cu cel ce-ti cere sa mergi cu el 100m si toate celelalte pe care ni le spune Mântuitorul si Apostolii si Parintii.
- Zilele trecute citeam in ziarul "Le Monde" un articol despre un irakian care a salvat de la moarte mai multi soldati americani. Si spunea acest om (care nu si-a declinat identitatea, ca ar fi fost imediat asasinat de unii din concetatenii sai...), spunea deci ca a invatat asa din Coran, pe care l-a citit si studiat timp de 15 ani cand era prizonier intr-o inchisoare inaniana. Eu nu cunosc Coranul, dar fac incredere acestui om.
- Prin anii '70 statul comunist român a vrut sa "recupereze" biserica româneasca de la Paris. Si au înscenat preotului superior de atunci, parintele Vasile Boldeanu, un proces in care era acuzat de lucruri oribile, cum ca ar fi omorât copii evrei si alte mizerii, pe cand era comandant legionar inainte de razboi. Pentru acest proces statul comunist a trimis la Paris pe rabinul-sef al României de atunci, Moses Rosen, sa depuna marturie mincinoasa impotriva parintelui Vasile Boldeanu. Asa s-a intamplat insa ca parintele era un om foarte bun si unanim apreciat la Paris si avea relatii bune chiar si cu evrei români din emigratia franceza. Când acestia au vazut mârsavia care era pe cale sa se abata peste Parintele Boldeanu si peste Biserica Româna din Paris, nu au mai suferit, au luat procesul in grija lor, si au zdobit, cu relatiile lor, atacul statului comunist român si al propriului lor rabin Moses Rosen, desi România comunista angajase unul din cei mai clebrii avocati ai vremii, un fost presedinte al consiliului de ministri francez...
Eu, deci, aceste lucruri le pun in fatza despre raportul crestinism-islam-iudaism.
7. Hirotonirea episcopului dupa canoanele Bisericii Ortodoxe si stilistii
18 noiembrie 2004
Jazz: as vrea si eu sa stiu de ce toata lumea tace cand vine vb de stilul vechi...de ce sunt oamenii astia asa de blamati cand ei nu fac decat sa respecte o hotarire a Sinodului I Ecumenic, hotarare care nu putea fi schimbata nici macar printr-un alt Sinod. de ce se zice ca ei cred in Sfantul Calendar cand de fapt nu e deloc asa? de ce se spune ca, calendarul nu este o dogma deci poate fi schimbat? nici Crezul nu este o dogma, de ce sa nu-l schimbam si pe asta daca nu ne interzice nimeni?
de ce s-a schimbat un calendar care desi ramanea in urma cu 1 zi la 128 de ani era singurul in concordanta cu Pascalia, fapt demonstrat si azi? de ce se continua sa se nege adevarul cand aprox 3/4 din ortodocsii din lume sunt pe vechi? si va rog, daca binevoiti sa-mi raspundeti, aduceti-mi argumente adevarate si nu peiorative sau jignitoare
7 august 2005
Pr. Iulian Nistea
Cu privire la episcopii români ai stilistilor, as vrea sa spun câteva cuvinte legate de hirotonirea unui episcop in viziunea ortodoxa.
Atât practica ortodoxa, cât si practica abuziva a hirotonirii episcopilor se sprijina pe Canonul 1 Apostolic care spune ca un episcop sa fie hirotonit de 2 sau 3 episcop (in engleza pâna la aparitia lor in româna). Pornind de la acest canon multe schisme, atat in Biserica Ortodoxa cât si în cea catolica s-au propagat. Fiecare grupuscul schismatic a facut eforturi sa scoata din pamânt 2 sau 3 episcopi ne-caterisiti care sa le hirotoneasca un altul si astfel sa obtina "continuitatea apostolica"... O logica omeneasca si de cele mai multe ori perversa.
In fapt, practica ortodoxa de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta: Un episcop este hirotonit de 2 sau 3 din episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care-l va ocupa), care sunt de fapt delegati ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are in frunte un mitropolit sau un primat). Deci cei 2 sau 3 episcopi nu sunt de capul lor acolo, ci reprezinta:
- semnul ca acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului in care episcopul urmeaza sa se integreze (caci nu exista biserica si preot si episcop si parohie ortodoxa daca ea/el nu este intagrat/a unui Sinod ortodox); si
- episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (inlocuitor al scaunului episcopal vecin vacant) si cunosc situatia locului si adeseori erau implicati direct in alegerea noului episcop, deci ei sunt trimisi si pentru aceste motive (+motive de buna-vecinatate intre episcopi, atat de importante pentru armonia lucrarii ortodoxe).
Tocmai in virtutea acestei intelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifra exacta pentru nr de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru ca nu e in primul rând o chestiune de numar, ci una de implinire a lucrului in rânduiala ortodoxa a traditiei Parintilor.
Acum puteti intelege de ce practici de genul celor pe care la vedem la toate gruparile si grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonica. Un act bisericesc trebuie sa fie facut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se refera la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul si la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie alba ortodoxa" = apas pe butonul "canon x" si se intampla "lucrul y" - ceea ce este o aberatie adesea intâlnita in ziua de azi in lumea crestina.
Domnul sa ne lumineze ca sa intelegem mai bine invatatura Sa si a Bisericii Sale.
Doamne ajuta.
8. Ortodoxia, ecumenismul si "miscarea ecumenica"
23/09/2004
Cristian: Parinte Iulian, In vremurile ce le traim exista atitudini diferite legate de ecumenism. Ce parere aveti preacucernicia voastra?
Va multumesc! Cristian
Pr. Iulian Nistea
Doamne ajuta, Cristian.
Eu tind sa cred ca exista atitudini foarte diferite cu privire la ecumenism pentru ca "ecumenismul" imbraca haine foarte diferite azi.
In general, traim o epoca de mari confuzii terminologice, de unde vine in buna masura toata babilonia zilelor astora, mi se pare mie. Ia de exemplu cuvântul/notiunea de libertate. Când zici libertate azi poti întelege n lucruri: liber arbitru, libertate "sociala", libertatea interioara, libertinajul etc. etc...
Asa se intampla si cu ecumenismul. Sunt unii care inteleg prin ecumenism bunavointa unii catre altii (cei de diferite confesiuni), sunt unii care vad in asta o miscare de unire a tuturor, sunt unii care vad in aceasta notiune dialogul teologic intre Biserica Ortodoxa si celelalte Biserici s.a.m.d.
In tot cazul, "miscarea ecumenica" este o sintagma neclara; putem spune este un curent ce inglobeaza mai multe organizatii, cu orientari si scopuri variate. De aici si vine faptul ca unii apropie "miscarea ecumenica" de "miscarea New Age", mai ales ca tendintele sincrestiste sunt evidente uneori...
Un articol scurt si foarte competent pe acest subiect vei gasi la adresa Rolul Bisericii Ortodoxe în miscarea ecumenica - egumenul Andrew Wade).
Putem relua eventual discutia dupa lectura lui.