Hristos a inviat, Simona.

Mie mi s-a împlântat in minte o zicere din slujba înmormântarii, care, desi e din slujba înmormântarii, e pusa acolo pentru noi cei ce traim, nu pentru cei ce s-au dus dintre noi. Suna asa:

"Toate sunt desertaciune câte nu ramân dupa moarte".

Zicerea aceasta este o adaptare (sau infuzare) crestina si patristica a celebrului vers al Intelesptului din Vechiul Testament: "Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune".

Asadar, "toate sunt desertaciune câte nu ramân dupa moarte" vrea sa ne atraga atentia sa nu punem inaintea celor vesnice cele vremelnice. E un principiu duhovnicesc valoros si util in discernerea unor situatii.

Experienta mea personala imi spune ca cele mai frumoase, mai importante si cu adevarat vesnice pe lumea aceasta sunt relatiile.

Cu adevarat, orice relatie e de fapt vesnica: vom trai in vesnicie cu toti, si mai ales cu toti acei cu care ne-am intersectat in viata, mai mult sau mai putin.

N-as vrea sa exagerez, dar eu asta imi spun adeseori: cum voi trai eu vesnic impreuna cu cineva cu care sunt certat sau cu cineva pe care n-am iertat? Cum voi da eu ochii cu cei carora le-am gresit, cand stiu (Mântuitorul zice) ca toate vor fi descoperite pe lumea cealalta? Si rog mila lui Dumnezeu ca sa puna in inima fiecaruia iubire, ca atunci sa-mi treaca fiecare cu vederea cele ce am gresit fiecaruia...

Asa deci, eu unul fac, pe cat pot, sa-mi aprofundez prieteniile si sa ma impac de fiecare data cu aproapele, sa-i cer iertare, si stiu ca o fac pentru vesnicie si asta ma unge pe suflet, si pot deja de acum sa ma uit senin in ochii aproapelui meu.

Fiecare avem pasiunile noastre (unul teatrul, altul timbrele, altul pescuitul). Eu n-as pune nimic mai presus decat pacea si buna intelegere cu aproapele si cu prietenul meu.

"Sa iertam toate pentru inviere".

pr_iulian